Primarul din Istanbul, reținut alături de alți 100 de politicieni, artiști și jurnaliști

Sursa foto: Ekrem Imamoglu

Autorităţile turce au ordonat reţinerea primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, şi a altor aproximativ 100 de persoane, printre care jurnalişti şi oameni de afaceri, în cadrul unei anchete de corupţie, a anunţat, miercuri, presa locală, citată de Reuters și News.ro.

Potrivit site-ului de ştiri Sabah, Ekrem Imamoglu ”a fost reţinut şi se află acum la sediul poliţiei”. Consilierul media al lui Imamoglu, Murat Ongun, a declarat într-o postare pe X că acesta a fost reţinut fără a oferi un motiv.

Anterior, Imamoglu a anunţat pe X că sute de poliţişti se află în faţa casei sale, adăugând că nu va renunţa şi că va continua să stea drept în faţa presiunilor.

CNN Turk a difuzat imagini cu zeci de poliţişti antirevoltă care au fost prezenţi în faţa casei lui Imamoglu. Poliția i-au percheziționat acestuia locuința în cadrul unei anchete.

Ekrem Imamoglu este principalul rival politic al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, iar reținerea sa este văzută ca o acțiune motivată politic, notează și BBC. Guvernul lui Erdogan neagă presiunile politice asupra instanţelor şi afirmă că sistemul judiciar este independent.

Anterior reținerii sale, Universitatea din Istanbul a anunţat că a anulat diploma lui Imamoglu, din cauza unor nereguli. O diplomă universitară validă este necesară pentru a putea candida la prezidențiale în Turcia.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: