Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu (USR), bagă 6,2 milioane de euro în Parcul Plumbuita, înainte de alegeri 

Radu Mihaiu, Sursa: Radu Mihaiu

După ce Primăria Brașov, condusă de Allen Coliban, a contractat, în februarie, servicii de amenajare a spațiilor verzi, plătind peste 14,6 milioane de euro, o altă primărie, cea a Sectorului 2, condusă de colegul de partid Radu Mihaiu, a declanșat lucrările de reabilitare a Parcului Plumbuita. 6,2 milioane de euro este valoarea contractului atribuit de ADP Sector 2, la finalul lunii martie, afacerea fiind parafată cu o asociere de patru companii, dintre care două și-au adjudecat și contractul derulat de Primăria Brașov. Lucrările la Parcul Plumbuita vor dura, conform caietului de sarcini, 17 luni, scrie jurnalul.ro.

Afacerea a fost pusă la cale de Administrația Domeniului Public Sector 2, aflată în subordinea Primăriei Sectorului 2, condusă de edilul USR Radu Nicolae Mihaiu, încă din toamna anului trecut, dar a fost demarată la finalul lunii trecute, odată cu intrarea în precampania electorală a alegerilor locale. Astfel, ADP Sector 2 a publicat, în 6 octombrie 2023, pe SEAP, un anunț conform căruia intenționa să contracteze servicii de reamenajare a Parcului Plumbuita. Este vorba despre servicii de proiectare tehnică, inclusiv verificarea tehnică și de calitate, prin elaborarea documentației pentru obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor, elaborarea documentației tehnice pentru autorizarea execuției lucrărilor de construire, elaborarea documentației tehnice a organizării execuției lucrărilor, elaborarea proiectului tehnic de execuție a lucrărilor, execuția lucrărilor, elaborarea proiectului tehnic de execuție și asistență tehnică din partea proiectantului.

Bugetul alocat inițial se ridica la 7,2 milioane de euro
În acest sens, autoritatea contractantă pusese la bătaie un buget estimat inițial la 29.675.310,21 de lei fără TVA, respectiv de 35.314.809,2 lei cu tot cu TVA (7.207.103,9 euro).

Concret, numai proiectarea ar fi trebuit să coste 566.368,8 lei cu TVA, din care documentația în vederea obținerii autorizației de construire fiind evaluată la 72.500,4 lei fără TVA, verificarea tehnică fiind evaluată la 28.817,13 lei fără TVA, proiectul tehnic fiind evaluat la 288.171.14 lei fără TVA și asistența tehnică fiind evaluată la 86.451,38 de lei fără TVA.

Execuția lucrărilor a primit un buget estimat la 31.137.973,7 lei cu TVA, din care 3.604.290,1 lei fără TVA – amenajarea terenului, 10.968.818,2 lei fără TVA – amenajările pentru protecția mediului și aducerea terenului la forma inițială, 26.011 lei fără TVA – alimentarea cu apă, 35.201 lei fără TVA – branșamentul instalațiilor electrice, 12.400 de lei fără TVA – canalizarea, 10.916.492,09 lei fără TVA – lucrările de construcție și de instalații, 459.066,43 de lei fără TVA – montajul utilajelor și ornamentelor, la care se adaugă 144.085,64 de lei fără TVA organizarea de șantier.

Mai departe, dotările pentru acest parc au fost bugetate cu încă 3.610.466,7 lei cu TVA inclusă.

În vederea atribuirii contractului, care trebuie finalizat într-un termen de 17 luni, ADP Sector 2 a organizat o licitație deschisă, impunând drept criteriu de atribuire cel mai bun raport calitate – preț. Au fost primite două oferte, dintre care una a fost descalificată, pe motiv că era inacceptabilă. Iar la data de 21 martie 2024 autoritatea contractantă a atribuit contractul 11076/2024, la un preț final negociat de 25.526.829,76 de lei fără TVA, respectiv de 30.376.927,4 lei cu TVA inclusă (6.199.372,9 euro).

Eliminarea „uscăturilor”

În caietul de sarcini care a stat la baza contractării acestor servicii și lucrări se arată că Parcul Plumbuita este situate în cartierul Colentina, fiind amplasat pe malul lacului Plumbuita. „Parcul este declarat monument istoric. El a fost amenajat ca o zonă de agrement în anul 1977 și avea, la momentul înființării, o suprafață de 80 de hectare. În apropierea parcului se află Mănăstirea Plumbuita, ctitorie a lui Petru cel Tânăr, în incinta căreia se află și Casa Domnească, ridicată de Matei Basarab, și Palatul Ghika Tei, ridicat de domnitorul Grigore Dimitrie Ghica, în anul 1822”, se precizează în documentul citat. În prezent, Parcul Plumbuita are o suprafață de 102.788,54 de metri pătrați.

Proiectul tehnic al acestei investiții făcute în perioada electorală de Primăria Sectorului 2 propune toaletarea tuturor arborilor prezenți în Parcul Plumbuita și eliminarea celor uscați. De asemenea, se propune eliminarea gardurilor vii uscate și a celor cu lipsuri majore, dar și completarea acestora „în zonele unde se permite”. Vor fi înlocuite rozariile. Se mai propune plantarea de arbuști foioși și rășinoși, în combinație cu plante perene, graminee ornamentale, „pentru a crea borduri mixte”, și plantbande „pentru a aduce valoarea peisagistică a parcului”. Se mai propune amenajarea spațiului verde cu gazon rulou, plante acoperitoare pe sol pentru spațiile umbrite și pajiști.

Se înlocuiesc toate piesele de mobilier urban
În ceea ce privește accesul în parc, proiectul vizează „montarea a trei panouri informative la intrarea principală, la cea din Strada Petricani și la cea din Strada Ricinului”. Potrivit proiectului, vor fi înlocuite integral băncile, scaunele pentru pescari, băncile cu măsuțe de tip picnic din zona de petrecere, băncile din beton pentru evenimente, rastelele pentru biciclete, cișmelele pentru copii, adulți și pentru animale, șezlongurile pentru citit, coșurile de gunoi și hamacele.

Se propune, de asemenea, amenajarea a două toalete automate și a unei a treia pentru persoanele cu dizabilități. După care toate aleile vor fi refăcute cu asfalt, iar cele nou create vor fi realizate din pavaje.

Conform documentației de atribuire, vor fi achiziționate 173 de bănci, 41 de coșuri de gunoi, 109 coșuri de gunoi prevăzute cu scrumieră, 21 de cișmele, zece rastele pentru biciclete, 18 bănci din beton, trei toalete automate, la care se adaugă echipamentele de joacă.

Afacere adjudecată de patru firme, toate cu acționariat interesant
Revenind la afacerea propriu-zisă, contractul încheiat luna trecută a fost adjudecat de o asociere formată din patru companii. Este vorba despre firmele SC Garden Center Grup SRL, despre SC Ro-Verde Landscaping SRL, despre SC Cris Garden SRL și despre SC Geca Impex P.M. SRL.

Ro-Verde Landscaping SRL și Garden Center Grup SRL sunt firme controlate de același om de afaceri, Ion Oltean, poreclit și „părintele spațiilor verzi din București”, ca urmare a contractelor încheiate cu ALPAB. Cele două firme au primit, recent, de la Primăria Municipiului Brașov, condusă de un alt USR-ist, Allen Coliban, un contract în valoare de 14.607.500,8 euro pentru prestarea de servicii de amenajare și de întreținere a spațiilor verzi în municipiul Brașov.

A treia companie asociată la acest contract, SC Cris Garden SRL, este controlată de un anume Sorin Cristian Cosac și este, de asemenea, abonată la contracte cu statul. Patronul figura, în anul 2002, ca asociat în SC General Grup SRL, cu Mukhles Omar, fratele mai mic al lui Omar Hayssam.

În ceea ce privește a patra companie asociată la contractul atribuit de ADP Sector 2, SC Geca Impex PM SRL, aceasta este deținută de soții Gelu și Veronica Palamaru. Gelu Palamaru ar fi, potrivit unor surse, nașul prim-vicepreședintelui PNL Gheorghe Flutur. Firma în cauză are în palmares numeroase contracte cu statul.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: