Primarul unei comune din Prahova, condamnat la închisoare cu executare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale

Sursa foto: Unsplash - Tingey Injury Law Firm

Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, instanţa de fond stabilind că pedeapsa va fi executată în regim de detenţie.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Judecătoria Buzău s-a pronunţat, vineri, după patru ani de la trimiterea în judecată, în dosarul privind fraudarea alegerilor locale din septembrie 2020 în comuna prahoveană Ciorani, în această speţă fiind deferiţi justiţiei 23 de inculpaţi, inclusiv primarul Marin Voicu, scrie Agerpres. Astfel, Marin Voicu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru instigare la infracţiunea de falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale în formă continuată (20 de acte materiale). Un alt inculpat a primit, de asemenea, o pedeapsă de 1 an şi 3 luni de închisoare, care se va executa tot în regim de detenţie, pentru falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale în formă continuată (4 de acte materiale).

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: