Declarațiile ministrului Alexandru Rogobete, referitoare la situația de la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, au vizat atât partea medicală, cât și cea administrativă.
Alexandru Rogobete a subliniat că responsabilitatea privind cauzele deceselor revine expertizei de medicină legală, precizând că nu dorește să facă speculații. Totuși, pe baza datelor primite de la colegii din Inspecția Sanitară de Stat, ministrul a arătat că prima infecție a apărut pe 13 septembrie, dar spitalul a raportat cazurile către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași abia pe 19 septembrie, când existau deja patru pacienți infectați.
„Va fi stabilit de experții în medicină legală și nu vreau eu să speculez sau să mă anteponunț. Însă, revenind la zona administrativă, din datele pe care le am, prima infecție a apărut în data de 13 septembrie. Însă aceasta a fost raportată către Direcția de Sănătate Publică Iași cu întârziere de către Unitatea Sanitară, abea în data de 19 septembrie, când la nivelul spitalului erau deja patru pacienți infectați”, a declarat ministrul.
El a atras atenția că, deși spitalul a comunicat public că la 15 septembrie erau trei cazuri și că atunci a anunțat DSP, realitatea arată o întârziere nejustificată, care a permis agravarea situației. Rogobete a subliniat că raportarea și monitorizarea trebuiau făcute de la primul caz, iar faptul că Ministerul Sănătății a aflat despre situație abia pe 26 septembrie, la 13 zile distanță, reprezintă o gravă lipsă de profesionalism.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News