Primele rânduri din declarația dată la Securitate de Crin Antonescu. Candidatul o va prezenta la ora 17.00

Sursa foto: Vlad Chirea

Crin Antonescu, candidatul Alianței „România, Înainte!”, a ajuns joi dimineața, la ora 10, la sediul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) pentru a studia nota de constatare secretizată în premieră de instituție. Crin Antonescu va face o declarație de presă la ora 17.00, unde va prezenta documentele de la CNSAS prin care se atestă că nu a făcut poliție politică. 

Sursele noastre din CNSAS afirmă că în nota de constatare, Antonescu nu a făcut „poliție politică”. În afara acestei declarații, care nu are nimic incriminator la adresa prietenului său, nu există alte documente care să dovedească faptul că Antonescu ar fi fost în atenția fostei Securități sau ar fi fost racolat, mai arată sursele noastre.

„Subsemnatul Antonescu George Crin, fiul lui Gheorghe și Olga, născut la 21 sept. 1959 în localitatea Tulcea, cu domiciului în Tulcea, str. Călugăreni, profesor de istorie la școala Generală Niculițel, căsătorit cu Antonescu Aurelia…”, acesta este începutul declarației date de Crin Antonescu, atunci când a fost interogat cu privire la plecarea din țară a prietenului său.

Întreaga declarație va fi dată publicității de către candidatul la prezidențiale la conferința de presă, de la ora 17.00.

La ieșirea de la CNSAS, Crin Antonescu a explicat că nu a ajuns la prima oră la sediul instituției, pentru a lua copia declarației, pentru că este răcit.

„Eu am luat copia, piesa care mă interesa pe mine, am văzut toate documentele pe care aveam dreptul să le iau. Copie am după vestita declarație. Ce am spus mâine voi depune cerere, am făcut. Nu am făcut-o de la prima oră pentru că sunt răcit, am fost și pe perfuzii, până la încheierea programului am depus această cerere. …

Oamenii mi-au spus ați depus cererea astăzi, mâine la ora 9 vă așteptăm. Mi se pare că toată lumea s-a mișcat cu maximă rapiditate. … Vă aștept la orele 17 și vă doresc sănătate să nu răciți ca mine”, a declarat acesta.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: