Primul transplant parţial de inimă din lume se dovedeşte a fi un succes la început de an – VIDEO

inima-stetoscop
Sursa foto: pixabay

Un nou-născut din Statele Unite este prima persoană din lume care a fost supusă vreodată unui transplant parţial de inimă. Specialiştii americani au realizat primul transplant al părţii din inimă care conţine valvele aortică şi pulmonară. Transplant parţial de inimă a obţinut rezultatele pe care cercetătorii le aşteptau de mai mult de un an: valve şi artere funcţionale care cresc odată cu pacientul pediatric, aşa cum a presupus echipa de pionierat care a realizat procedura la Clinica americană Duke.

Procedura a fost efectuată în primăvara anului 2022, la un bebeluş care avea nevoie de înlocuirea unei valve cardiace.

Micuţul s-a născut cu o afecţiune cardiacă extrem de rară, având cele două artere principale ale inimii fuzionate (sudate împreună). Mai mult, valva inimii prezenta scurgeri masive, permiţând sângelui să se scurgă în inimă.

În timpul unei intervenţii de opt ore, chirurgii de la Clinica universitară Duke, din Statele Unite, au fuzionat, pentru prima dată, arterele şi valvele vii de la inima unui donator la inima unui nou-născut, creând un potenţial nou domeniu în chirurgia cardiacă.

Până la această intervenţie, procedura mai fusese efectuată doar pe porci.

Una dintre multele părţi dificile în efectuarea unei intervenţii chirurgicale cardiace la un copil, este faptul că, atât inima, cât şi copilul, cresc.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: