Principalele preocupări ale românilor: costul vieții, economia ţării şi rezultatul alegerilor politice

Sursa foto: Flickr

Peste jumătate dintre români au în plan să scoată mai mulți bani din buzunar în perioada sărbătorilor, comparativ cu anul trecut, potrivit unui studiu tare interesant realizat de Ernst & Youn. Principalele preocupări ale românilor sunt creșterea costului vieții, situația economică a țării și rezultatele alegerilor politice.

Georgiana Iancu, Partener și Lider Consumer Products & Retail la EY România, evidențiază, potrivit hotnews.ro, că românii sunt preocupați de creșterea prețurilor la produsele de bază, de impozite, de situația venitului personal și de asigurarea pensiei.

Cu toate acestea, în ciuda îngrijorărilor financiare, 56% dintre respondenți intenționează să facă cheltuieli mai mari în perioada sărbătorilor.

În topul preocupărilor regăsim pe primul loc creșterea costului vieții cam 30% dintre români se arată îngrijorați de acest aspect. La o diferență de doar un procent se află starea economică a țării noastre, urmate de rezultatele alegerilor politice, de războaie și conflicte externe.

În ceea ce privește așteptările pentru viitor, românii doresc îmbunătățiri la nivelul finanțelor personale. Aproape jumătate dintre ei speră la un venit mai mare anul viitor. Peste o treime își dorește îmbunătățiri la locul de muncă și cam 35% dintre noi dorim să prioritizăm sănătatea fizică și mintală.

Totodată, comportamentul consumatorilor a suferit modificări semnificative, cu accent pe evitarea risipei alimentare, cam 80% analiza mai atentă a achizițiilor neesențiale și peste jumătate dintre români sunt atenți și la economisire în vremuri dificile.

Dar, in ciuda majorărilor de prețuri, românii sunt interesați de produse durabile și de înaltă calitate. Discutam edițiile trecută că acum preferăm telefoanele mai scumpe, dar care au durate de viață mai lungă.

În concluzie, ne adaptăm la o realitate, unde costul vieții este în creștere, iar taxele sunt majorate constant, manifestând o atitudine cumpătată și responsabilă în ceea ce privește cheltuielile și achizițiile.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: