Procuror versus infractor. Derută printre trumpiști în timp ce Trump încearcă să-și reorienteze campania împotriva

Sursa foto: Facebook

După retragerea din cursa prezidenţială a lui Joe Biden, Donald Trump se străduieşte acum să îşi reorienteze campania luând-o la ţintă pe Kamala Harris, probabila contracandidată democrată, cu atacuri care să lovească în actualul său bilanţ ca vicepreşedinte şi al carierei sale din trecut în California, unde a fost procuror, potrivit a două surse familiarizate cu această strategie, scrie The Guardian, citat de News.ro. 

Campania lui Trump o consideră pe Harris prezumtiva candidată democrată, mai ales după ce Biden şi-a exprimat susţinerea pentru ea. Tabăra lui Trump începuse deja, în ultimele săptămâni, preventiv, să pregătească dosare împotriva ei. Cu toate acestea, retragerea lui Biden nu i-a lăsat numai pe democraţi în dificultate înainte de convenţia de nominalizare a candidatului lor de luna viitoare, dar în multe feluri a derutat şi campania lui Trump.

Comitetele de acţiune politică (PAC) aliniate lui Trump, cum ar fi MAGA Inc, vor declanşa un val de atacuri împotriva lui Harris, inclusiv un spot publicitar la televiziune, pentru care a plătit 5 milioane de dolari, în statele intens diputate – Pennsylvania, Georgia şi Arizona – prezentând-o drept marioneta administraţiei Biden.

Pariul campaniei lui Trump este că democraţii se tem de posibilitatea unei reacţii din partea bazei lor progresiste dacă o dau la o parte pe Harris, care este pe cale să devină prima femeie de culoare nominalizată de partid pentru a candida la preşedinţia SUA.

Cu toate acestea, unii consilieri seniori ai campaniei lui Trump nu sunt siguri dacă ea va deveni într-adevăr candidatul democraţilor, ceea ce ar complica şi mai mult strategia lor.

Campania lui Trump a fost întotdeauna concepută pentru a învinge o singură persoană – Biden – iar aliaţii lui Trump în ultimele săptămâni chiar şi-au dorit ca preşedintele democrat să fie menţinut în cursă.

Problema pentru campania lui Trump este că cele mai bune linii de atac împotriva lui Biden, privind vârsta şi acuitatea sa mintală, nu mai pot fi folosite şi, în orice caz, acestea ar putea fi preluate de democraţi împotriva lui Trump, având în vedere că acesta va fi acum, la 78 de ani, cel mai în vârstă candidat.

Iar milioanele de dolari pe care PAC-urile aliate cu Trump le-au cheltuit pentru a plăti publicitatea de atac împotriva lui Biden, inclusiv unul recent, săptămâna trecută, care era centrat pe o scăpare a lui Biden la dezbaterea prezidenţială de luna trecută cu privire la decesele militarilor, au fost irosite.

Retragerea lui Biden a fost cel mai pesimist scenariu al campaniei Trump pentru alegerile din 2024, au declarat cele două surse pentru The Guardian, şi toată lumea, de la Trump însuşi până la asistenţii de presă juniori, l-au îndemnat în mod ironic pe Biden să rămână în cursă.

Campania lui Trump a emis efectiv o directivă internă luna trecută pentru a se asigura că angajaţii săi nu se îngrămădesc public să se suprapună peste campania de presiune democrată care îi cerea lui Biden să renunţe.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: