Procurorul general al României, Alex Florența a subliniat, marți, în emisiunea „Sinteza Zilei” la Antena 3 CNN, că România a fost ținta unui atac hibrid masiv în toamna anului 2024, cu scopul de a influența alegerile prezidențiale din acel an.
Florența a fost invitatul lui Mihai Gâdea la câteva ore după ce a prezentat, într-o conferință de presă, concluziile anchetei despre războiul hibrid dus de Rusia în România încă din 2019.
„Principalul lucru care trebuie înțeles în momentul de față este că România, în mod cert, a fost ținta unui atac hibrid masiv în toamna anului 2024, cu scopul de a influența alegerile prezidențiale din acel an și faptul că aceasta întreagă infrastructură la care am făcut astăzi referire va fi, cu certitudine folosită și pe viitor.
De altfel, avem elemente concrete care arată că, pe momente cheie, unde se încearcă o anumită vulnerabilizare, o anumită dinamizare a unor segmente de populație într-o direcție sau în cealaltă, ea a fost folosită deja, inclusiv în anul 2025.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News