Producătorii de băuturi care se încadrează în normele SGR pot consulta o nouă versiune a contractului cu RetuRo

Sursa foto: Facebook

O nouă versiune a contractului pentru producătorii de băuturi, din categoriile apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin şi băuturi spirtoase, în ambalaje primare nereutilizabile din plastic, sticlă sau aluminiu, cu dimensiuni între 100 ml şi 3 litri, se află în consultare publică în perioada 4 – 19 iulie 2024, a anunţat, joi, RetuRo, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR), într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, modificarea contractului este necesară ca urmare a noilor reglementări din legislaţia aplicabilă, precum şi pentru a optimiza anumite aspecte operaţionale, conducând astfel către un sistem eficient şi performant. Timp de 15 zile, producătorii de băuturi care se încadrează în normele SGR pot consulta noua versiune de contract prin accesarea din platforma dedicată a propriului cont de utilizator, în secţiunea „Profilul meu/Consultare contract”. Aceştia pot oferi un feedback referitor la noua variantă propusă.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: