Grupul Electrica SA, cu activități în furnizarea, distribuția și producția de energie electrică, la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din capital, a raportat preliminar un profit net de 620,4 milioane lei pe 2023, în creștere cu 11% față de cel din anul anterior.
Astfel, scăderea de anul trecut a cheltuielilor operaționale ale grupului, cu 5,3%, la 12,32 miliarde lei a fost mai mare decât cea a veniturilor operaționale, de 3,7%, la 13,33 miliarde lei.
Majorarea profitului net a survenit ″în principal ca urmare a performanței segmentului de distribuție, în contextul scăderii costurilor cu energia electrică pentru acoperirea consumului propriu tehnologic (CPT), ca urmare a implementării mecanismului de achiziție centralizată MACEE, conform căruia producătorii au obligația de a vinde 80% din energia disponibilă la un preț de 450 lei/MWh, impact diminuat de creșterea volumelor de energie electrică necesară pentru acoperirea pierderilor în rețea″, a transmis compania.
Pe de altă parte, Electrica SA a inclus în veniturile operaționale totale raportate suma integrală pe care ar fi trebuit să o primească de la bugetul de stat drept compensație pentru acoperirea diferenței dintre costurile de achiziție din piețele angro ale segmentului de furnizare și prețurile plafonate facturate prin lege clienților, nu doar pe cea pe care a primit-o efectiv. Astfel, veniturile din subvenții au crescut cu peste 22% în 2023, de la 2,68 la 3,28 miliarde lei.
″La 31 decembrie 2023, suma estimată pentru subvenții a fi primită de la Ministerul Energiei este în valoare de 2.595,6 milioane lei (31 decembrie 2022: 1.280,8 milioane lei), iar de la Agenția de Plăți și Inspecție Socială este în valoare de 19,0 milioane lei. Din valoarea subvențiilor de încasat, suma de 1.894,8 milioane lei reprezintă cereri neîncasate depuse la autoritățile statului″, precizează compania.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News