METEO Temperaturile încep să crească, și depășesc mediile multianuale

Sursa foto: Pexels

Meteorologii ANM anunță că pe parcursul zilei de marți, 8 octombrie, temperaturile încep să crească, ajungând la valori peste media acestei perioade a anului, iar vremea va fi predominant frumoasă în toată țara.

Conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea va fi predominant frumoasă și se va încălzi în majoritatea regiunilor țării. Valorile termice vor depăși mediile multianuale specifice perioadei, cu maxime cuprinse între 19 și 26 de grade Celsius.

În timpul nopții, minimele vor oscila între 6 și 14 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaților Orientali, unde temperaturile pot scădea până la 0 sau 1 grad, favorizând formarea brumei. În Dealurile de Vest și pe litoral, valorile nocturne vor fi ușor mai ridicate, între 15 și 17 grade.

Cerul va fi variabil spre mai mult senin, însă dimineața, în Banat, sunt posibile înnorări temporare, care ar putea aduce izolat ploi slabe.

Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări temporare în sudul Banatului, în a doua parte a zilei. Presiunea atmosferică va fi în scădere, iar local, dimineața și noaptea, în special în Transilvania, Moldova și în centrul și sudul țării, va fi ceață.

În București, vremea va fi frumoasă și va continua să se încălzească. Temperaturile maxime vor atinge 24-25 de grade Celsius, iar cele minime vor fi de 9-11 grade, cu posibilitatea apariției ceții spre sfârșitul nopții, în special în zonele periurbane.

Vântul va sufla slab pe parcursul întregii zile, iar presiunea atmosferică va fi în scădere.

La Cluj, temperaturile vor continua să crească, cu maxime situate între 20 și 21 de grade. Noaptea, cerul va fi variabil, iar valorile minime se vor apropia de 7 grade, mai scăzute în zonele joase.

În zona montană, vremea va fi în general frumoasă, cu o încălzire semnificativă. Ziua, cerul va fi preponderent senin, iar noaptea, parțial noros.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: