Proiect de lege – Copiii sub 16 ani, pe Facebook şi TikTok doar cu acordul părinţilor

MEDIA.PNL.RO
Sursa foto: MEDIA.PNL.RO

Nicoleta Pauliuc, preşedinta Organizaţiei Femeilor Liberale, anunţă un proiect de iniţiativă legislativă lansat de organizaţie, privind protejarea copiilor de pericolele din mediul online, care prevede că accesul minorilor sub 16 ani în social media să aibă loc doar în baza unui acord explicit exprimat de către părinţi. Denumită „Protejăm viitorul”, campania vrea să încurajeze un dialog cu toţi factorii de decizie sau grupurile interesate: părinţi, profesori, copii, societate civilă, psihologi şi medici, firmele din big tech, dar şi instituţii ale statului sau decidenţi politici.

Nicoleta Pauliuc anunţă că Organizaţia Femeilor Liberale, a cărei preşedintă este, lansează în dezbatere şi consultare publică un proiect de iniţiativă legislativă prin care se doreşte protejarea copiilor de pericolele din mediul online, îndeosebi cele de pe platformele de socializare.

„Propunerea OFL este aceea ca accesul minorilor sub 16 ani în social media să aibă loc doar în baza unui acord explicit exprimat de către părinţi”, afirmă Pauliuc.

„În felul acesta, vrem să le oferim părinţilor un instrument prin care să aibă ei puterea de a stabili ce au şi ce nu au voie să facă propriii copii în spaţiul online. Denumită „Protejăm viitorul”, campania vrea să încurajeze un dialog cu toţi factorii de decizie sau grupurile interesate: părinţi, profesori, copii, societate civilă, psihologi şi medici, firmele din big tech, dar şi instituţii ale statului sau decidenţi politici. Nu ne dorim o lege promovată pe repede înainte, ci o dezbatere reală pentru a găsi cele mai bune soluţii”, spune iniţiatoarea.

Potrivit Nicoletei Pauliuc, „o asemenea legislaţie, în concordanţă cu ce se întâmplă în alte state cu democraţii consolidate (SUA, Franţa, Marea Britanie sau Germania), vizează contracararea pandemiei de tulburări psihologice generată de supraexpunerea la ecrane, descurajarea teribilismului din spaţiul online şi stoparea unor fenomene infracţionale”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: