Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică, la începutul acestei săptămâni, un proiect privind acordarea de stimulente financiare elevilor care au obţinut media 10 la examenele naţionale din sesiunea iunie – iulie 2024.
„Am lansat în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare elevilor care au obţinut media 10 la examenele naţionale din sesiunea iunie – iulie 2024”, anunţă Ministerul Educaţiei, care precizează că timp de 10 zile cei interesaţi pot veni cu propuneri.
Proiectul prevede suma de 2.000 de lei pentru fiecare absolvent de gimnaziu care a obţinut media 10 la Evaluarea Naţională 2024 şi suma de 5.000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu cu media generală 10 în sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat.
Lista nominală a beneficiarilor şi modalitatea de acordare a stimulentelor financiare vor fi aprobate prin ordin de ministru.
Potrivit notei de fundamentare, scopul proiectului de act normativ constă în susţinerea activităţii de înaltă performanţă din învăţământul preuniversitar.
„Prezentul proiect de act normativ urmăreşte crearea cadrului normativ al stimulării performanţei şcolare înalte din învăţământul preuniversitar, răspunzând cerinţelor actuale determinate de schimbările produse în legislaţia şi practica naţională şi internaţională”, se precizează în document.
În anul 2024, un număr de 80 absolvenţi de liceu au obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat (58 la examenul naţional de Bacalaureat, unul la sesiunea specială şi 21 la examenul de Bacalaureat german), sesiunea iunie – iulie 2024. Totodată, 74 de absolvenţi de clasa a VIII-a au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională.
„Ţinând cont că este vorba de tineri absolvenţi de gimnaziu, respectiv de liceu cu rezultate remarcabile la învăţătură, care au toate şansele să continue să obţină performanţe în învăţământul liceal, respectiv în învăţământul universitar, apreciem că li se poate oferi un stimulent financiar care să fie util în dezvoltarea lor ulterioară, în domeniul profesional şi personal. În context (…), apreciem că performanţa lor este excepţională şi merită evidenţiată, stimulată şi celebrate”, se mai arată în nota de fundamentare.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News