Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Constanța a emis acordul de mediu pentru proiectul Neptun Deep, potrivit unei decizii publicate de presa locală.
“APM Constanța a decis pentru emiterea Acordului de Mediu privind proiectul : „Neptun Deep – instalare conductă și cablu de comunicații, subtraversare plajă, faleză, drumuri și cale ferată; realizare trecere temporară la nivel cu calea ferată; construire stație de reglare și măsurare – SRM, centru de control – ccr, împrejmuire, iluminat, parcări, spații verzi, platforme și drumuri interioare; organizare de șantier, asigurarea și racordarea la utilități”, în comuna Tuzla, jud. Constanța; infrastructura Domino și Pelican Sud (centre de foraj, sonde, manifolduri, sisteme ombilicale, risere, conducte de alimentare/aducțiune, echipamente auxiliare), platforma de producție localizată în ape puțin adânci, conducta de producție gaze naturale, cablu cu fibră optică, subtraversare țărm, utilități, pe platforma continentală a Mării Negre:
Decizia a fost publicată de Ziua de Constanța.
Potrivit aceleiași surse, principalele motive pe care se bazează decizia de emitere a acordului de mediu sunt următoarele:
- -concluziile Raportului privind impactul asupra mediului și a studiului de evaluare adecvată, ale ședinței de dezbatere publică din data de 09.01.2024,
- -finalizarea procedurii de evaluare a impactului în context transfrontier: dezbaterea publică pe teritoriul Bulgariei a fost organizată în data de 15.05.2024, nu s-au înregistrat observații din partea publicului interesat. Prin scrisoarea nr. 99-00-200/10.06.2024, partea bulgară consideră că România și-a îndeplinit obligațiile privind procedura de evaluare a impactului asupra mediului în context transfrontier, derulată în conformitate cu prevederile Convenției Espoo și în consecință, România poate continua procedura de reglementare la nivel național.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News