Proiectul referitor la pensiile private – avizat favorabil de Comisia comună pentru aderarea la OCDE

Sursa foto: Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor

Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a dat, marți, un aviz favorabil proiectului de lege privind aprobarea OUG nr. 26/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor private.

Proiectul vizează implementarea recomandărilor OCDE referitoare la posibilitatea entităților autorizate într-un stat aderent la Codurile de liberalizare ale organizației de a administra un fond de pensii facultative și/sau ocupaționale, precum și de a depozita activele fondurilor pensii facultative și/sau ocupaționale, fără a mai fi necesară autorizarea/avizarea prealabilă a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Președinta Comisiei, senatoarea Violeta Alexandru, a precizat că este vorba despre anumite aspecte de modernizare și de deschidere a pieței pentru mai mulți operatori cu specializare în domeniu.

‘Acest subiect este parte din foaia de parcurs pentru accederea în OCDE. Sunt niște modificări care încurajează intrarea pe piață a altor entități care pot să ofere aceste servicii, sunt prevederi care favorizează noile metode, adică folosirea instrumentelor online pentru notificarea administratorului de fond în cazul în care dorești să-ți exprimi opțiunile pentru un alt tip de economisire. Sunt niște lucruri de modernizare și de deschidere a pieței pentru mai mulți operatori cu specializare în domeniu, dar sunt și niște modificări’, a precizat senatoarea USR.

Ședința a avut loc în prezența reprezentanților ASF.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: