Traficul se desfășoară pe două benzi în zona Universității din București, pe sensul dintre Piața Romană. Autoritățile încearcă să relaționeze cu Stegarul Dac, care s-a urcat pe clădire.
„Astăzi, 4 decembrie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 1 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, în jurul orei 12.10, cu privire la faptul că o persoană s-ar fi urcat pe clădirea unei universități, punându-și astfel viața în pericol. La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul subunității, care au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificat un bărbat, în vârstă de 57 de ani”, a informat Direcția Generală a Poliției Municipiului București (DGPMB).
Potrivit DGPMB, „echipele de negociatori, din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sosite la adresă, relaționează cu bărbatul în cauză”.
În sprijin s-au deplasat și echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov și echipaje de prim-ajutor.
„Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au delimitat și au asigurat zona, în dreptul clădirii și au fost aplicate restricții de trafic rutier, pe benzile I și II, sensul de mers dinspre Piața Romană către Piața Universității. La acest moment, activitățile sunt în desfășurare, pentru gestionarea situației și pentru prevenirea oricărui pericol la care se expune bărbatul în cauză”, a mai informat DGPMB.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News