PROTESTE ÎN SATU MARE: Finanţiştii continuă greva

Sursă foto:

Sindicaliştii şi angajaţii din finanţe continuă greva la nivelul întregii ţări şi se pregătesc de proteste în prima parte a lunii septembrie.

Protestul continuă vineri şi în Satu Mare.

Negocierile cu ministrul de resort Marcel Boloş nu au ajuns la un numitor comun, astfel că sătmărenii care zilele acestea au de trecut pe la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare nu vor avea nicio şansă de a-şi rezolva problemele.

„Protestele angajaţilor din Finanţe continuă şi vineri în mai multe oraşe din ţară. Sunt proteste spontane, nu sunt organizate de sindicat. Discuţiile pe care le-am avut cu ministrul Finanţelor de resort, Marcel Boloş, nu au avut niciun rezultat. Ni s-a transmis că toate măsurile propuse au fost respinse atât în cadrul coaliţiei cât şi în Guvern”, a declarat, vineri, pentru preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea”, Dorin Modure.

Potrivit completărilor sale, pentru negocieri au fost direcţionaţi către premierul Marcel Ciolacu, deoarece ministrul de Finanţe s-a „spălat” pe mâini de această problemă, prin declinarea oricărei responsabilităţi vizavi de cerinţele angajaţilor din sistem.

„Ministrul de Finanţe şi-a declinat orice responsabilitate în situaţia de faţă şi ne-a trimis la domnul Ciolacu. Trebuie să-i explicăm premierului, decizia este la dânsul. Sigur că o să facem o nouă solicitare către domnul Ciolacu, deşi noi am mai trimis către Guvern încă o dată toate revendicările. În momentul de faţă nu am absolut nicio speranţă că se va rezolva ceva, pentru că dânsul a declarat de mai multe ori că nu va accepta nicio astfel de solicitare. Mă îndoiesc că vom avea un spaţiu suficient ca să rezolvăm măcar una dintre solicitări”, a arătat Modure.

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea” urmează să se decidă asupra datei concrete de începere a protestelor pentru luna septembrie. În prezent au loc proteste în câteva administraţii fiscale din Iaşi, Bacău, Baia Mare, Ialomiţa, Neamţ etc.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL