Protestele taximetriștilor. Florin Melciu, consilier General, intervine: decizia care va fi luată astăzi

Sursa foto: impactpress.ro

Florin Melciu, Consilier General, președintele Comisiei de Transport și Mobilitate Urbană, a anunțat joi că se va da un vot pe o hotărâre de Consiliu General privind declanșarea a patru proceduri succesive de atribuire în gestiunea delegată a serviciului de transport persoane în regim de taxi, la interval de câte patru luni, a unui număr de 3.780 de autorizații taxi disponibilizate. „Rămân același om cu viziuni liberale și un suporter al liberalizării transportului de persoane și al drepturilor bucureștenilor de a alege un seriviciu sau altul în funcție de necesități”, spune Melciu.

Reacția liberalului vine în contextul protestelor taximetriștilor.

„In calitate de președinte al comisiei de transport si mobilitate urbana din cadrul Consiliului General al Muncipiului Bucuresti, am votat astazi hotararea de deblocare a licentelor de taxi.

Am fost si raman de parere ca transportul public in Bucuresti, fie ca vorbim de companiile de taxi, sau cele de ridesharing, sunt necesare intr-o capitala moderna, unde atat cererea cat si oferta trebuie sa corespunda nevoilor cetatenilor bucuresteni.

Un fapt pe care domnul primar general, Nicusor Dan a uitat sa il mentioneze in declaratiile date catre presa zilele trecute, a fost legat de blocarea acestor licente de taxi si de ce s-a dorit abia acum redistribuirea acestor licente, in debutul campaniei electorale.

Dumnealui uita ca inainte de a fi politician in campanie, ocupa scaunul de primar al capitalei si ar trebui sa aiba in considerare ca fara o liberalizare a pietei, bucurestenii nu pot avea la dispozitie toate optiunile necesare care pana la urma, ajuta la fluidizarea traficului.

Revenind la platformele de tip ridesharing, acestea nu pot fi reglementate la nivel local, acesta fiind un discurs de tip politicianist sa sustii ca o industrie reglementata la nivel central poate fi trecuta in subordinea primariei.

Singurii care au de pierdut în urma acestui război rece dintre companiile de taxi şi companiile de ridesharing, sunt sutele de consumatori ai acestor servicii adică, bucureștenii care renunță la transportul cu masinile personale.

Așadar, raman acelasi om cu viziuni liberale si un suporter al liberalizarii transportului de persoane si al drepturilor bucurestenilor de a alege un seriviciu sau altul in functie de necesitati”, a anunțat Florin Melciu.

Sute de taximetriști au protestat în Piața Victoriei

Sute de taximetriști au blocat, începând de luni, Piața Constituției, într-un protest împotriva condițiilor pe care le consideră discriminatoare față de platformele de ride-sharing.

Taximetriştii intră în greva foamei

Revendicările taximetriștilor Taximetriştii membri ai Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) au continuat miercuri protestele în Piaţa Constituţiei, solicitând emiterea, în regim de urgenţă, a unui act normativ care să reglementeze activităţile de transport alternativ.

Protestul taximetriştilor a fost anunţat pentru perioada 26 – 28 februarie 2024. Conform unui comunicat al Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, acţiunea are ca scop atragerea atenţiei Guvernului României, privind multiplele solicitări depuse în ultimele şapte luni, în încercarea de a modifica Legea 204/2019(OG49/2019), care reglementează transportul alternativ.

Principalele revendicări ale taximetriştilor vizează: limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calităţii vieţii şi aerului; eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru auto deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere şi ridicarea pragului de autorizare la vechimea maşinii la 5 ani prima autorizare, maximum 10 ani; interzicerea colantării, sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la reclame, pe autoturismele arondate la platformele digitale şi aplicarea de ecusoane pe portierele spate care să conţină datele de identificare ale operatorului; eliminarea „tarifului dinamic” potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenţei cu privire la practicile înşelătoare; respectarea Art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor şi comisioanelor printr-o entitate fiscală înregistrată la ONRC cu Suspendarea avizului tehnic până la intrarea în legalitate.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: