Protestul agricultorilor europeni de la „ușile” Parlamentului European de la Bruxelles arată, mai mult ca oricând, că nemulțumirile acestora au atins un maximum pe care cu greu îl mai poți opri. În acest context tulbure, Consiliul European a reușit, rapid, să aprobe ajutorul de 50 de miliarde pentru Ucraina. „Uniunea Europeană este puternică și a arătat azi acest lucru”, spune euro-deputatul Cristian Bușoi, prezent la Bruxelles, în miezul evenimentelor de azi. Tot de la politicianul român, membru PNL și președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din PE, redactorii de la PS News au aflat ce se mai pregătește, pentru fermieri, la Bruxelles.
„Protestele sunt în desfășurare și există o stare de nemulțumire mare a protestatarilor, care au recurs la blocatul traficului și ocuparea centrului orașului. Trebuie ca punctul lor de vedere să fie ascultat și să găsim soluții rezonabile pentru ca acest sector extrem de important să fie ajutat. Sunt anumite măsuri pe care putem să le luăm și va trebui să le luăm.
Sunt sigur că în foarte scurt timp, atât agricultorii români, cât și cei francezi, vor avea pe masă niște soluții compensatorii, astfel încât afacerile lor să nu intre în criză și ca ei să poată să își desfășoare activitatea”, ne asigură, Cristian Bușoi.
Uniunea Europeană este puternică și a arătat azi acest lucru
„Consiliul European a reușit să aprobe ajutorul pentru Ucraina. Este o dovadă incontestabilă a faptului că suntem uniți și determinați în sprijinirea Ucrainei, care are nevoie de resurse financiare și logistice în războiul de apărare pe care îl poartă după invadarea teritoriului său”, afirmă euro-deputatul.
Ucraina este primul scut de apărare pe care îl are Republica Moldova
„Mă bucur că în cele din urmă și premierul Ungariei, Victor Orban, a ales să fie de partea bună a baricadei, că nu s-a opus. Discuțiile care s-au purtat în ultima vreme și negocierile extinse au dus la rezultatul de azi. E un rezultat de salutat, pentru că Ucraina este primul scut de apărare pe care îl are Republica Moldova, aflată deja în plin război hibrid. Nu în ultimul rând, atât timp cât Federația Rusă nu poate trece de Ucraina și viitorul Europei este mai sigur. Ați văzut că sunt analize ale unor militari de excepție care spun că în niciun caz nu trebuie să ne culcăm pe o ureche și să ignorăm politica expansionistă a Moscovei. De aceea, este important ca Ucraina să nu piardă acest război. Fără ajutorul financiar al UE, vecinii noștri ar fi în mare dificultate”, subliniază politicianul PNL.
Vești bune pentru fermierii români
„Fermierii români se confruntă într-adevăr cu provocări din cauza situației comerciale de la granițe, dar există și vești bune. Au fost aprobate o serie de derogări de la regulile privind pământul nelucrat. Un exemplu: o decizie recentă a Comisiei care spune că în loc să lase 4% din teren nelucrat, agricultorii pot cultiva 7% din suprafață cu diverse plante care fixează azotul în sol, fără să folosească însă pesticide. O altă măsură luată în calcul este cea a limitării importurilor din Ucraina, dacă țările membre UE dovedesc că sunt afectate de volumul mare de produse care vin din această țară”, spune euro-deputatul Cristian Bușoi .
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News