Invitat în studioul Puterea Știrilor, deputatul social-democrat Gabriel Zetea a susținut că, în cazul în care președintele Klaus Iohannis refuză să numească premierul din partea PSD la rotativa guvernamentală, va avea loc o „moțiune de cenzură și vom avea alegeri anticipate în România.”
„E foarte simplu, până la urmă are acest atribut constituțional președintele Klaus Iohannis (n.r – întrebat dacă PSD ia în considerare varianta ca Iohannis să nu numească premier PSD la rotativă). PSD nu o să facă absolut nimic, o să stea deoparte, o să depună moțiune de cenzură împotriva Guvernului și vom avea alegeri anticipate în România.” a declarat Gabriel Zetea , la „Puterea Știrilor”.
Social-democratul a mai afirmat că actualul lider PSD Marcel Ciolacu va prelua funcția de premier în urma rotativei guvernamentale.
„Este evident, este o decizie luată. Eu vă spun că rotația premierilor și venirea lui Marcel Ciolacu în funcția de prim-ministru se va produce în luna mai așa cum este protocolul. Primul gest trebuie să îl facă Nicolae Ciucă care trebuie să vină să-și depună demisia”, a spus el.
„Atmosfera din interiorul Partidul Social Democrat în acest moment, cel puțin în ultimi doi ani de zile, este foarte bună. Marcel Ciolacu are știința de a conduce un partid politic, e de apreciat felul în care a reușit să repoziționeze Partidul Social Democrat în ochii opiniei publice. Nu știu câți lideri ar fi reușit să facă pașii curajoși pe care i-a făcut Marcel Ciolacu după alegerile prezidențiale din 2020”, a precizat Zetea.
<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fputereastirilor%2Fvideos%2F662963169166218%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="315" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowfullscreen="true" allow="autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share" allowFullScreen="true"></iframe>
Ce implică sistemul de rotație PNL-PSD și cum ar putea arăta Guvernul
Acordul politic de constituire a „Coaliției Naționale pentru România”, semnat de liderii PSD, PNL și UDMR în noiembrie 2021, la constituirea actualei coaliții de guvernare, prevede că Nicolae Ciucă va avea mandat până în 25 mai 2023, moment de la care va fi numit un premier din partea PSD, până la alegerile generale din 2024.
Documentul prevede și condițiile în care va funcționa sistemul de rotație între PNL și PSD – la schimbarea premierului, vor fi înlocuiți și următorii reprezentanți în guvern:
– Vicepremierul din partea PSD va fi înlocuit de un vicepremier din partea PNL;
– Ministrul Transporturilor din partea PSD va fi înlocuit cu nominalizarea pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene;
– Ministrul Finanțelor publice din partea PSD va fi înlocuit de PNL, iar PSD va prelua conducerea Ministerului Justiției;
– Coordonatorul Secretariatului General al Guvernului din partea PSD va fi înlocuit de reprezentantul PNL, iar PSD va prelua coordonarea Cancelariei prim-ministrului.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News