PSD, scindat pe tema comasării alegerilor. Grindeanu dă cărțile pe față

ciolacu-grindeanu
foto: captura video

PSD este scindat pe tema comasării alegerilor. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat marţi, despre comasarea alegerilor europarlamentare şi locale, că de principiu, el susţine ca fiecare alegere să fie la timpul ei şi că este adeptul păstrării unui calendar normal, ştiut foarte bine de toată lumea.

„Eu, de principiu, susţin ca fiecare alegere să fie la timpul lor. Acum, sigur, e un semn de întrebare legat de locale. Dacă vă aduceţi aminte, alegerile locale se ţineau undeva la începutul verii, din 1990 încoace. Se ţineau la sfârşit de mai-iunie. O singură excepţie a fost acum patru ani, când pe perioada de pandemie şi de urgenţă s-a făcut alegerile în septembrie”, a spus ministrul Transporturilor.

„Mi-e greu să fac o analiză, dar eu sunt adeptul păstrării unui calendar normal, ştiut foarte bine de toată lumea”, a mai precizat Grindeanu.

PSD, scindat pe tema comasării alegerilor

Reacția lui Sorin Grindeanu vine după ce PS News a scris luni despre faptul că prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu și eurodeputatul PSD, Mihai Tudose nu sunt de acord cu comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Potrivit acelorași surse, liderul PSD, Marcel Ciolacu este de acord cu propunerea de comasare a alegerilor.

Diferențele de opinie dintre liderul PSD și cei doi membri ai partidului ar putea duce la divergențe în interiorul taberei social democrate.

De cealaltă parte, rațiunea pentru care PNL ar fi avantajat de comasarea europarlamentarelor cu localele nu este complicată: candidații la primării și la consiliile locale și județene, mobilizați la maximum pentru propriile lor funcții, ar aduce implicit voturi și pentru partid la europarlamentare.

De altfel, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, vorbit luni despre varianta comasării alegerilor europarlamentare şi locale și a precizat că miercuri va avea loc o şedinţă la conducerii PNL, pe această temă. „Decizia va fi în așa fel încât să fie bine pentru cetățenii României și pentru democrație”, spune Nicolae Ciucă despre o posibilă comasare a alegerilor europarlamentare cu cele locale.

„Este o decizie pe care o vom discuta în partid și în coaliție. Nu vom lua niciodată decizii decât asumate, nu pe surse. Iar decizia va fi în așa fel încât să fie bine pentru cetățenii României și pentru democrație”, a declarat Nicolae Ciucă.

„Este o problemă care trebuie analizată la nivelul nostru, al liderilor politici, pentru că acest flagel al extremismului și al suveranismului trebuie să fie combătut. Într-o societate democratică, cu cât prezența la vot e mai mare, cu atât validarea voinței poporului este mai clară, de aceea este important să facem în așa fel încât deciziile pe care le luăm să fie în beneficiul democrației și al cetățenilor. După ce analizăm toate aceste ipoteze în partid și în coaliție vom comunica”, încheie Ciucă.

 

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: