În timp ce la nivel central se întețesc atacurile cu privire la o eventuală alianță PSD-AUR, la nivelul sectorului 3 lucrurile par că deja funcționează.
Surse din Primărie ne-au declarat că Primarul în funcție este supărat de cum arată componența consiliului local și că nu prea îi ies jocurile. Acesta încearcă pe toate căile posibile să strângă în jurul lui și al PSD o majoritate. Se fac promisiuni, se împart funcții, doar ca proiectele să treacă.
Primii curtați cu tot felul de ”bezele”, sunt cei de la AUR, care i-ar da primarului un atu în discuția cu celelalte forțe politice.
În ședința de azi din Consiliul Local al Sectorului 3 s-a văzut că supărarea lui Negoiță este îndreptățita și că îi este greu să facă o majoritate. Mai puțin în ceea ce îi privește pe consilierii AUR.
Nu știm ce promisiuni li s-au făcut, azi s-a văzut doar că aceștia au rămas cuminți în sală și au votat propunerea lui Negoiță, celelalte partide părăsind sala.
PSD și AUR au împreună la Sectorul 3, 12 voturi, exact cât a arătat și numărătoarea voturilor pentru ordinea de zi. Insuficiente însă ca aceasta să treacă.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News