Publicist: Nicușor Dan și susținătorii săi trebuie să iasă din paradisurile lor artificiale „de dreapta anticorupție”

Inquam Photos / Alex Nicodim
Publicistul Paul Cernat face o analiză pertinentă a discursului pro-europenilor în campania pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, în condițiile în care societatea românească s-a polarizat vizibil. „Nu e vorba de vot geopolitic, ci de ruptura socio-economică acută între privilegiații și perdanții globalizării liberale transnaționale”, explică Cernat. 
„Mă alătur și eu celor care cred că previzibila focalizare a discursului pro-Nicușor Dan în turul doi asupra „pericolului rusesc”, „ieșirea din UE” și celelalte e inutilă. S-a văzut de altfel în turul doi care n-a fost de anul trecut. Aici nu e vorba în primul rînd de vot geopolitic (deși manipulări în acest sens vor fi fost, c-așa-i la războiul hibrid), ci de ruptura socio-economică acută între privilegiații și perdanții globalizării liberale transnaționale, ajunși pe valul revoltei în contextul crizei globalizării occidentale, al pandemiei, războiului de la graniță și a ascensiunii MAGA.
Sau, cu un termen la modă, despre „periferizare” și insecuritate identitară, despre punctul critic al unor lungi decenii de umilire și disprețuire a „poporului” de către autosuficiența, aroganța și misecuvinismul noilor elite-pilot ale occidentalizării postcomuniste, trăitoare într-o lume paralelă. Uitați-vă pe structura populațională a votului: rural și orașe mici, orașe medii sau mari și cartiere defavorizate economic, diaspora occidentală cea mai numeroasă, săracă și frustrată, capital autohton mic și mediu, proprietari de IMM-uri etc. A fost un vot de răzbunare care s-a tot adunat. Oricum, partidele tradiționale sînt în moarte clinică: structuri falimentare, clientelare, sclerozate, golite de fond. Cum le resuscităm, iată întrebarea.

George Simion, mai multe voturi decât Nicușor Dan și Crin Antonescu la un loc

Aprinderea artificială a fitilului va fi fost pe 24 noiembrie, dar acum „mințile și inimile” vizate au fost cîștigate și securizate etanș de Călin Georgescu; prin el, George Simion a avut o creștere organică și a luat 41% (mai mult ca oricare candidat în turul întîi după 1992 și cu 4% mai mult decît Călin Georgescu și George Simion în Turul 1, cît Nicușor Dan și Crin Antonescu la un loc), cu peste 61% în diaspora.
Spirala tăcerii a invalidat toate (toate!) institutele de sondare. Rămîne de văzut cum va putea Nicușor Dan să ia voturile PSD-Crin și Ponta, aducînd un val de 1, 5 milioane de voturi noi (de unde? recensămîntul INS e o glumă proastă). Și poate ne gîndim o clipă că înfricoșarea și intimidarea politică a alegătorilor care nu gîndesc și votează cum vrem nu-i o opțiune liberală eficientă: dar trăim, mă tem, într-o „deschidere care se închide” și într-un discurs despre incluziune care exclude pentru a se apăra.
Cei care amenințau zilele trecute că nu vor participa la vot sau și-l vor anula dacă iese comunistul și puturosul de Antonescu să se gîndească de două ori cum e să le ceri asta celor ale căror opțiuni le-ai stigmatizat sistematic, prin bulying-uri de bulă. Poate niște scuze publice n-ar strica.
Dacă Nicușor Dan și mai ales susținătorii lui nu vor ieși din paradisurile lor artificiale „de dreapta anticorupție” și nu-și vor recalibra discursul & prioritățile politice, s-ar putea să fie prea tîrziu. Bine, chiar și dacă o vor face s-ar putea să fie prea tîrziu, dar măcar se poate începe așa restabilirea unor punți deja dinamitate”, a punctat publicistul pe contul său de Facebook.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: