R. Moldova: Maia Sandu, premiată de președinta Sloveniei. Ce distincție a primit

Maia Sandu
Sursă Foto: Facebook/Maia Sandu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat marți la Forumul Strategic de la Bled, din Slovenia, în cadrul căreia președinta acestei țări și gazda evenimentului, Natasa Pirc Musar, i-a înmânat celei dintâi Premiul ”Bled Strategic Forum Distinguished Partner”, o distincție prin care Maiei Sandu îi sunt recunoscute curajul și calitățile de lider în parcursul european al Republicii Moldova.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale de la Chișinău, în cadrul forumului, președinta țării vecine a avut mai multe întrevederi cu omologi, miniștri și reprezentanți ai organizațiilor internaționale, printre aceștia numărându-se președinta Sloveniei, Natasa Pirc Musar, președinta Greciei, Katerina Sakellaropoulou,  secretarul general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, Helga Maria Schmid, ministra Afacerilor Externe a Canadei, Melanie Joly, și cu ministra Franței pentru Europa, Laurence Boone.

”Slovenia se confruntă în aceste săptămâni cu consecințele inundațiilor care au avut loc la începutul lunii. Mi-am exprimat solidaritatea cu poporul sloven afectat de aceste calamități fără precedent”, a fost mesajul pe care Maia Sandu i l-a transmis președintei Natasa Pirc Musar.

Cei doi oficiali au abordat și chestiunile legate de schimbările climatice, care necesită eforturi comune ”pentru adaptare la schimbările de climă și atenuare a efectelor acestora”.

În discuții, Sandu i-a mulțumit președintei Pirc Musar pentru deschiderea cu care ”Slovenia sprijină” Republica Moldova să avanseze pe ”calea europeană” și a invitat-o să efectueze o vizită oficială, în această toamnă.

Acestea au mai vorbit despre ”cum putem aprofunda relațiile bilaterale, în special în sectorul digital, securitate cibernetică, dar și inteligența artificială”.

Prezent la același Forum Strategic de la Beld, președintele Consiliului European, Charles Michel, a evidențiat nevoia ca Uniunea Europeană să se reformeze pentru a primi ”viitorii membri”, anunțând că în cadrul reuniunilor viitoare ale Consiliului European liderii ”vor adopta o poziție cu privire la deschiderea negocierilor cu Ucraina și Moldova”, așteptându-se ca și ”Bosnia și Herțegovina și Georgia să fie din nou pe masa discuțiilor”.

Oficialul european a sugerat o integrare progresivă și graduală a țărilor aspirante în politicile UE, astfel încât acestea să resimtă beneficiile statutului de membru mai repede.

Pare că președintele Consiliului European și cel al Franței vorbesc pe același ton.

De la Paris, în fața ambasadorilor francezi, Emmanuel Macron a reliefat aceeași nevoie de reformă înainte ca Uniunea Europeană să primească noi membri, avansând o idee mai veche, aceea a unei Europe cu ”mai multe viteze”.

În vreme ce opt țări dețin în prezent statutul de țări candidate, pentru multe dintre statele din Balcanii de Vest procesul de a aderare a intrat în impas, în vreme ce pentru alte țări, cum este Turcia, acest proces a fost suspendat oficial, deși dinamica legată de războiul din Ucraina a revigorat dezbaterea.

În luna iunie a anului trecut, liderii UE au acordat Ucrainei și Republicii Moldova statutul de țări candidate, iar presiunile se intensifică în vederea demarării negocierilor de aderare cu Kiev și Chișinău, până la sfârșitul acestui an, informează caleaeuropeana.ro.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: