Poliția din Chișinău a emis un ordin de restricție pe numele deputatului Vasile Bolea, interzicându-i acestuia să se apropie timp de zece zile de soția sa. Incidentul a avut loc vineri seara după ce parlamentarul și-a bătut nevasta, iar unul dintre copiii cuplului a alertat autoritățile.
UPDATE Potrivit șefului Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, cazul este investigat contravențional, ceea ce înseamnă că parlamentarul riscă o sancțiune pentru violență în familie.
Știrea inițială
Conform surselor ,,Adevărul”, unul dintre copiii cuplului a alertat poliția prin intermediul Serviciului 112, iar parlamentarul nu a încetat să își agreseze soția nici la venirea angajaților Inspectoratului General al Poliției (IGP).
În consecință, reprezentanții IGP au emis imediat un ordin de restricție pe numele parlamentarului, valabil pentru o perioadă de zece zile. Totuși, dacă victima va solicita același lucru în instanță, acesta riscă să se aleagă cu o interdicție extinsă pentru un termen de până la 90 de zile.
Aplicarea legii pentru toți
Informația a fost confirmată la scurt timp și de Doina Gherman, vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, care a subliniat că va solicita structurilor judiciare să ancheteze rapid acest caz.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News