Radu Carp demontează miturile despre emisarii speciali: „Nu se poate!”

Sursa foto: Radu Carp / Facebook

Profesorul universitar Radu Carp atrage atenția asupra confuziei generate în spațiul public privind rolul și statutul emisarilor speciali, în contextul scandalului privind „emisarul” României în SUA.

„Am evitat să mă exprim pe tema emisarilor speciali, dar constat cu regret că problema nu este pusă instituțional”, afirmă Radu Carp, subliniind că România, ca regim semi-prezidențial, atribuie responsabilități în materie de politică externă exclusiv Președintelui României și ministrului de externe.

Potrivit acestuia, doar Președintele poate avea emisari speciali, iar mandatul acestora trebuie să fie clar definit, pentru a nu interfera cu atribuțiile Ministerului Afacerilor Externe. „Nu este nevoie de un act normativ foarte complex, dar este nevoie de a exista fonduri de reprezentare pentru un emisar special. Acesta face o activitate de reprezentare a României și nu este normal să nu-și poată deconta transportul, cazarea, cheltuielile de reprezentare”, a punctat Carp.

Profesorul mai explică diferențele esențiale între România și alte state: „În SUA, președintele este și șef al executivului, astfel încât are nevoie de emisari speciali pentru a-și realiza obiectivele de politică externă. România are un regim diferit.”

Radu Carp adaugă că un emisar special nu este „un altfel de diplomat”, ci un reprezentant care coordonează activități complexe pe teren. El oferă și câteva exemple concrete de posibile arii de acțiune: drepturile omului, democratizarea în regiunea Mării Negre, problematica etnicilor români din diaspora sau chiar domeniul Inteligenței Artificiale.

Premierul se leapădă de Dragoș Sprînceană

 

Marcel Ciolacu a ținut să se delimiteze de declarațiile făcute de Dragoș Sprînceană, afaceristul român despre care s-a spus că ar urma să ajute la îmbunătățirea relațiilor cu SUA, în calitate de emisar al premierului.

Pe șeful guvernului l-a deranjat o declarație recentă a lui Sprînceană, în care spunea că SUA „nu vor fi încântate” dacă România „va fi alături de Ucraina, cum spune Macron”.

„Părerile exprimate în spațiul public de diverși cetățeni români care nu au nicio calitate oficială sunt pur personale și nu implică o poziție a statului român.

Pozițiile oficiale ale României sunt întotdeauna transmise prin canale instituționale, în strânsă legătură cu Președinția și Ministerul Afacerilor Externe. Prioritățile politicii externe românești rămân, așadar, neschimbate.

Prin urmare, nu există niciun ”emisar al lui Ciolacu”, există însă mulți români din diaspora – antreprenori, medici, specialiști IT etc – cu care am vorbit în ultima perioadă și care s-au arătat dispuși să deschidă diverse canale de comunicare prin prisma conexiunilor pe care le au atât în Statele Unite, cât și în Europa.

Avem milioane de români în diaspora și fiecare dintre ei, prin ceea ce face zi și zi, poate fi un foarte bun ”emisar” al țării noastre. La fel cum polonezii au apelat la diaspora lor pentru a crește vizibilitatea propriului stat, la fel voi proceda și eu cu oricine este dispus să sprijine activ România.

Între a face ceva pentru țara mea și a mă jeli continuu pe rețelele sociale ca unii și alții, aleg să acționez. Cei care ne-au ținut ani de zile pe la ușa Schengen sunt cei care ne dau astăzi lecții despre ce trebuie sau nu trebuie făcut”, a precizat Marcel Ciolacu într-o postare pe contul său de Facebook.

Sprînceană este un antreprenor român care locuiește în Statele Unite ale Americii și este membru în Comitetul Executiv al Partidului Republican din Palm Beach (Florida). El a fost prezent la diverse ceremonii oficiale ale lui Trump și la cea de inaugurare și s-a fotografiat mereu cu președintele american și cu personaje importante din administrația americană, precum consierul lui Trump pentru securitate, Mike Waltz.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: