Rafila: Printre pacienţii care urmează să fie transferaţi se numără şi doi nepalezi

Sursă foto: Ministerul Sănătății
Sursă foto: Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, precizează că printre pacienţii care au fost răniţi în incendiul de la Crevedia şi care urmează să fie transferaţi la spitale din străinătate se numără şi doi nepalezi.

„Sunt doi nepalezi. Amândoi vor fi transferaţi. (…) Probabil că lucrau acolo. (…) Sunt în lista celor care urmează să fie transferaţi, începând cu astăzi” , a spus Rafila, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit acestuia, cei doi nepalezi sunt singurii cetăţeni străini care au fost afectaţi de exploziile de la Crevedia. Amândoi sunt internaţi în prezent la Spitalul Bagdasar Arseni, iar unul dintre ei nu a fost identificat în primă instanţă.

Medicul Gabriel Diaconu a precizat în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă că în aceste moment nu există dubii legate de identitatea vreunei persoane afectate de exploziile de la Crevedia, chiar dacă unii pacienţi nu aveau acte de identitate sau nu au putut fi identificaţi iniţial din cauza leziunilor.

„Am investit foarte mult timp în primele 12-18 ore ca să fim absolut siguri că fiecare pacient ajuns la spital este corect identificat, că avem contacte cu aparţinătorii- le avem la acest moment, mai puţin două sau trei persoane, care nu sunt de naţionalitate română şi la care facem eforturi şi diligenţe pe partea de asistenţă socială, să avem cel puţin un alt punct, ca să putem să comunicăm cu familiile lor”, a spus el.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: