Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a răspuns miercuri intenţiei pacienţilor bolnavi de cancer de a protesta faţă de lipsa elaborării normelor pentru legea de combatere a cancerului, arătând că îşi doresc ca aceste norme să fie incluzive, să includă toţi pacienţii cu cancer şi să permită accesul la diagnostic, la tratament, nu să limiteze aceste lucruri.
Ministrul Sănătăţii a declarat că este în transparenţă un proiect de ordonanţă elaborat de specialiştii din Ministerul Sănătăţii şi cei de la casa Naţională de Asigurări de Sănătate care să permită operaţional aplicarea acestui plan.
”Niciodată nu este suficient să ai un plan, trebuei să poţi să îl şi aplici ori acest proiect de ordonanţă reglementează modu lde finanţare a acestor activităţi, inclusiv cele care finanţează testarea genetică, medicina personalizată, radioterapia, care în forma legii aprobate de Parlament nu permiteau acest lucru”, a explicat ministrul. Rafila a arătat că lucrează în folosul pacienţilor şi adaptarea actelor normative într-o formă care să permită aplicarea este esenţială şi o responsabilitate a Ministerului Sănătăţii.
”Noi am avut întotdeauna uşa deschisă şi pentru federaţia domnului Irimia, dar şi pentru alte asociaţii ale pacienţilor cu cancer care salută modificările pe care le-am propus şi faptul că nu mai excludem anumite categorii de pacienţi oncologici de la posibilităţile de diagnostic şi tratament. Noi ne dorim ca aceste prevederi legale, aceste norme să fie incluzive, să includă toţi pacienţii cu cancer şi să permită accesul la diagnostic, la tratament şi nu să limiteze aceste lucruri”, a mai spus Rafila.
Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer a anunţat un protest săptămâna aceasta, în faţa Ministerului Sănătăţii, pentru că nu au fost elaborate normele de aplicare pentru legea planului privind combaterea cancerului.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News