Rafila și spitalele regionale: după 3 ani, doar organizarea șantierelor

Sursă foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Alexandru Rafila, ministrul sănătății, a anunțat miercuri că a început construcția a două spitale regionale, când în realitate este vorba doar de organizarea șantierelor. Până la construcția propriu-zisă, românii mai trebuie să aștepte câțiva ani, deoarece licitațiile abia ce au fost deschise. Alexandru Rafila a declarat că în 2021 existau doar studiile de fezabilitate. După 3 ani, Ministerul Sănătății reușește doar să deschidă primele șantiere pentru spitalele regionale din Iași și Cluj.

Rafila vorbește de construcție, însă a deschis doar șantierul

„România construiește spitale, fie că sunt spitale regionale sau finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență. În 2021 toate cele trei proiecte – Iași, Cluj și Craiova – aveau doar studii de fezabilitate. Acum suntem în punctul în care facem ireversibilă construcția acestora”, a declarat Rafila.

Ministrul vorbește despre construcția de spitale regionale, dar nici vorba de așa ceva cu actualele contracte semnate miercuri, 28 februarie. După 3 ani de așteptare, la Iași și Cluj vor fi organizate șantierele pentru cele două spitale regionale. Pentru Cluj, contractul a fost câștigat de firma Ubitech Construcții SRL, care va avea la dispoziție 8 luni (+8 luni o eventuală mentenanță și supraveghere) pentru organizarea șantierului, excavarea grosieră a pământului, devierea rețelelor de utilități și amenajarea căilor temporare de acces precum și construcția unei incinte etanșe de pereți mulați și ziduri de sprijin din piloți forați. Pentru aceste lucrări, Ubitech Construcții va primi 52.277.047,79 lei fără TVA.

Aceleași lucrări vor fi făcute și pe șantierul de la Iași, unde contractul a fost câștigat de firma Ness Proiect Europe, iar contractul are o valoare de  26.298.533,47 lei. Pentru șantierul din Iași, firma Ness are la dispoziție 4 luni și 12 luni o eventuală mentenanță și supraveghere.

Deschiderea șantierului este primul pas pentru începerea construcției, dar nu se va construi nimic, cel puțin în următoarele luni. Totuși, deschiderea șantierului nu înseamnă că se va construi ceva.

Premierul Marcel Ciolacu anunță că spitalele ar trebui să fie finalizate până în 2026 și că vor începe procedurile de execuție. Niciun stat din Uniunea Europeană nu ar reuși să construiască un spital în doi ani, așa cum anunță Ciolacu, mai ales că licitația pentru construcția propriu-zisă abia a fost deschisă.

„Investițiile pentru construirea celor două spitale regionale sunt de aproximativ 7 miliarde de lei, iar termenul de implementare este până în 2026. Prin finalizarea procedurilor de execuție a celor două spitale regionale, îndeplinim o promisiune făcută românilor de clasa politică de mai bine de 15 ani”, a declarat Ciolacu.

Câți ani mai așteptăm pentru primul spital

Românii mai trebuie să aștepte mulți ani până când vor vedea primul spital regional. Ministerul Sănătății a deschis, în februarie 2024, licitația pentru cel mai important contract de construcție pentru spitalul regional din Iași. Licitația pentru construirea propriu-zisă, furnizarea și instalarea de echipamente medicale este în desfășurare și ofertele sunt așteptate până pe 3 aprilie 2024. Valoarea totală este de 1,89 miliarde lei fără TVA.

Dacă Rafila a avut nevoie de 3 ani pentru a semna contractul pentru organizarea șantierului, cine știe câți ani va mai trece până când va semna contractul pentru construcția spitalului. Cert este că în februarie 2024 nu a început construcția niciunui spital regional, din moment ce licitația pentru construcția propriu-zisă abia a fost deschisă.

Licitația pentru construcția propriu-zisă ar putea să se extindă foarte mult, deoarece ar putea apărea și eventuale contestații. Pe 3 aprilie 2024 se termină termenul de depunere a ofertelor, iar ulterior va fi nevoie de câteva luni pentru a evalua ofertele. Există și riscul să nu avem un câștigător după prima licitație.

De asemenea, există și o altă licitație pentru supravegherea lucrărilor de construcție la spitalul regional din Iași, care a fost câștigată de Venturo Investment SRL (lider) – Koltek Musavirlik. Valoarea acestui contract va fi de 23 de milioane de lei fără TVA. În următoarea perioadă ar trebui semnat și contractul pentru aceste servicii.

Spitale regionale: doar 10% fonduri europene

Valoarea totală a celor două spitale regionale din Iași și Cluj este de 6,65 miliarde lei (fără TVA). Adică 3,3 miliarde de lei fără TVA pentru spitalul regional din Iași, după cum urmează: 2 miliarde de lei de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (1,64 miliarde lei contribuție națională și 360 de milioane de lei fonduri europene) și 1,25 de miliarde de lei împrumutați de la Banca Europeană de Investiții.

În cazul spitalului regional din Cluj, investiția se ridică la 3,35 de miliarde de lei fără TVA, după cum urmează: 2 miliarde de lei de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (1,64 miliarde lei din contribuția națională și 350 de milioane lei din fonduri europene) și 1,525 miliarde de lei împrumutați de la Banca Europeană de Investiții.

Fondurile europene oferite pentru cele două spitale regionale se ridică la doar 710 milioane lei, puțin peste 10% din valoarea totală a proiectelor.

Autor

  • Marius Constantin

    Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: