Ce spune Raluca Turcan despre incidentul cu Tudor Chirilă, de la inaugurarea monumentului Lovinescu-Ierunca

Sursă foto: Facebook

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a comentat la Prima Tv incidentul pe care l-a avut cu muzicianul Tudor Chirilă la sfârşitul anului trecut, la inaugurarea monumentului Lovinescu-Ierunca, când acesta a considerat că demnitarul reprezintă „şleahta moştenitoare a comunismului” şi că prezenţa sa este „inadecvată” în acest context şi a transmis că Tudor Chirilă are de multe ori dreptate, dar atunci nu a avut.

Raluca Turcan a fost întrebată sâmbătă, la emisiunea Insider Politic, ce s-a întâmplat la inaugurarea monumentului Lovinescu-Ierunca, când a avut loc un incident cu Tudor Chirilă.

“Ce s-a întâmplat a fost reflectat în presă. Nu e un subiect pe care să doresc să-l comentez,  însă aş vrea să spun următorul lucru. Când particip la evenimente, reprezint instituţia pe care o conduc în momentul de faţă. În acelaşi timp, evenimentul respectiv de dezvelire a unui grup statuar, participarea mea acolo a venit în urma unei invitaţii, pentru că am reuşit şi am putut să pun umărul la realizarea acelui grup statuar la timp şi să-l scoatem dintr-un hăţiş birocratic. Aşadar, de ce am fost acolo? Nu cred că poate să stârnească pentru un om de bună credinţă semne de întrebare. Sunt un ministru care a pus umărul la un lucru bun, care s-a făcut în domeniul cultural. Mai mult decât atât, eu la Revoluţie aveam 13 ani. Nu pot să fiu catalogată nici ca disidentă, la 13 ani nu poţi să fii disident, dar nici ca mare susţinătoare a fostului regim”, a afirmat Raluca Turcan.

Ea a precizat că a fost în prima linie a luptei politice în momentele sensibile pentru România.

“Sunt un om care, în momente sensibile pentru democraţie, am fost în prima linie a luptei politice pentru ca România să rămână un stat democratic: momentul Ordonanţei 13, 10 august, bătăliile din Parlament, cu riscul unor campanii de presă sinistre pe care le-am avut, pentru că în decursul timpului mi-am asumat bătălii, bătălii dure”, a explicat ministrul Culturii.

Turcan a declarat că Tudor Chirilă nu a avut dreptate în acel caz.

“Lucrurile acestea se cunosc, le cunoaşte şi Tudor. De multe ori m-am intersectat. El de multe ori are dreptate. În cazul acela nu a avut dreptate şi subiectul în sine e unul pe fond imatur, dar în acelaşi timp cred că ar trebui să transmită oamenilor un mesaj anume. Anumite simboluri nu pot fi confiscate de anumite persoane şi societatea să fie împărţită în oameni care pot să susţină, de exemplu, şi pot să o omagieze pe Monica Lovinescu şi oameni care să nu o omagieze pe Monica Lovinescu, mai ales că sunt oameni care de fiecare dată şi-au demonstrat devotamentul faţă de linia democratică a acestei ţări”, a mai declarat Raluca Turcan.

Ea a fost întrebată dacă a avut un conflict mai vechi cu Tudor Chirilă.

”Nu, dimpotrivă. Sincer, nu am înţeles exact ce a vrut. Nu am discutat cu el după. Am colaborat cu domnul Liiceanu. Am reuşit să pun umărul şi am primit o invitaţie pe care evident că am onorat-o, mai ales că eu am o preţuire deosebită pentru toată misiunea întru sprijinirea democraţiei în România pe care a avut-o Monica Lovinescu”, a precizat Turcan.

Muzicianul Tudor Chirilă a reacţionat la inaugurarea monumentului dedicat Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca, când ministrul Culturii, Raluca Turcan a luat cuvântul. El a considerat că demnitarul reprezintă „şleahta moştenitoare a comunismului” şi că prezenţa sa este „inadecvată” în acest context.

„Cum să ai tupeul să vorbeşti când tu reprezinţi şleahta moştenitoare a comunismului, şleahta care a confiscat exact momentul eliberării României de comunism, transformând societatea noastră în terenul viran de valori morale pe care rătăcim azi? Cum să iei cuvântul, când eşti beneficiarul direct al celor care i-au forţat în exil pe Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca? Nu am putut să mă abţin şi i-am strigat toate astea. Şi am făcut asta pentru că mi s-ar fi părut mai grav să tac şi să accept această abjectă formă de compromis, în care noi, cetăţenii, victime ale schilodirii morale a României, suntem obligaţi să auzim discursul  comemorativ al unui reprezentant al călăilor la inaugurarea unui monument dedicat celor care au luptat împotriva lor”, a scris pe Facebook Chirilă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: