Rareș Bogdan, despre efectele comasării alegerilor: Vom vorbi de o economie spre 500 de milioane

Sursa foto: INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA

Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, a vorbit, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Piteşti, despre efectele comasării alegerilor, el afirmând că, între altele, va fi vorba de “o economie spre 500 de milioane”.

“Dacă vom comasa alegeri vom vorbi de o economie spre 500 de milioane. Chiar dacă democrația costă trebuie să fim atenți ceea ce facem cu banii. Trebuie să ne asigurăm ca avem reprezentativitate, pentru că la nivel european este o luptă cu partidele extremiste. Comasarea ar duce la o prezență de peste 50% din votanți la vot, altfel vom avea 33- 34%”, a spus Rareş Bogdan.

El a dat şi câteva exemple din Europa în ceea ce priveşte comasarea:

“Sigur că au fost întrebări legate de ce s-ar întâmpla acest lucru, că nu ar fi democratic. În Germania au loc alegeri locale cu europelamantre, în Olanda, în Belgia, în Flandra inclusiv parlamentare, în Luxemburg, Irlanda, Ungaria. Exemplele pot continua. Discuția partidelor din opoziție ca temele europene ar fi viciate cu alegerile locale, vă spun ca este fals, nu poți face astăzi administrație locală fără bani europeni”.

Tocmai dezbaterea comună dintre subiectul fondurilor și vieții europene este un subiect care s-ar suprapune perfect alegerilor locale, a precizat Rareş Bogdan.

“Dar vom vedea ceea ce este mai bine pentru cetățeanul român și pentru România. Ascultăm atent toate opiniile, nu vom intra cumva în contrasens cu dorința cetățenilor europeni”.

PNL este pregatit şi pentru alegeri la termen, chiar dacă exista posibilitatea ca electoratul să obosească până în noiembrie, a mai spus Bogdan.

“Alegerile locale au fost mutate strict în pandemie, a fost momentul când au fost prelungite mandatele primarilor cu trei luni”, a adăugat el.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: