Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat duminică, la un eveniment de lansare a candidaţilor PNL la parlamentare, în Mehedinţi, că „nu putem să lăsăm România condusă de Ciolacu”. El l-a catalogat pe Sorin Grindeanu „mai arogant decât Adrian Năstase”, despre care a spus că va ajunge la Palatul Victoria, dacă nu sunt atenţi, iar „la SRI va ajunge cel mai grobian politician, Mihai Tudose”. Despre cei de la PSD, Rareş Bogdan a spus că „o să vă sfideze, o să vă ameninţe, o să vă dea copiii afară din serviciu, o să vă ameninţe companiile”.
„Nu putem să lăsăm România condusă de Ciolacu, de cel mai arogant – de la Adrian Năstase nu a existat un politician mai arogant, decât Sorin Grindeanu – o să-l vedeţi, dacă nu suntem atenţi, la Palatul Victoria. La SRI o să îl vedeţi pe cel mai grobian politician din România, pe Mihai Tudose iar lista continuă cu cei care o să vă sfideze, o să vă ameninţe, o să vă dea copiii afară din serviciu, o să vă ameninţe companiile, pentru că asta au făcut întotdeauna”, a spus Rareş Bogdan la lansarea candidaţilor PNL Mehedinţi la alegerile parlamentare, potrivit news.ro.
El a continuat: „Aici este o chestiune de supravieţuire a democraţiei în România”.
Rareş Bogdan a mai declarat că bătălia pe care o duc nu e doar despre viitorul PNL ci este despre viitorul României.
„Nu am avut, credeţi-mă, privind în PNL, în societatea românească, în ultimii ani, un om cu o calitate morală, umană, aşa cum e preşedintele nostru. Acest om este extrem de echilibrat”, a subliniat Rareş Bogdan.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News