Rata românilor în vârstă aflați în risc de sărăcie severă s-a înjumătățit în ultimul deceniu

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ponderea românilor aflați în risc de sărăcie și excluziune socială (rata AROPE) a scăzut cu 16,6 pp, în ultimul deceniu, însă rămâne mult peste media europenă și a doua cea mai ridicată din UE, conform datelor publicate miercuri de Eurostat.

Seriile anuale arată în cazul României o reducere de 16,6 pp, pe parcursul ultimilor 10 ani, de la 44,5% în 2015, până la 27,9%, în 2024.

Pe grupe de vârstă, se observă o scădere spectaculoasă a ratei în rândul persoanelor de cel puțin 65 de ani, la indicatorul privind riscul de sărăcie și deprivare materială severă (unul dintre cele trei riscuri AROPE), datorită majorărilor de pensii, măsuri ce au dus la înjumătățirea ratei în ultimul deceniu:

  • de la 12,8% în 2015, a coborât la 6,8% anul trecut
  • ritmul descendent a accelerat în ultimii ani – de la 9,9% în 2022, la 7,5% în 2023 și 2024
  • se poate estima doborârea recordului în anul 2025, ținând cont că cea mai mare majorare a pensiilor a avut loc anul trecut, dar numai din septembrie, iar o parte din recalculările de pensii au continuat pe parcursul acestui an

O influență minoră asupra dinamicii acestei medii are și creșterea procentului de români care optează să lucreze după pensionare.

Unul din cinci cetățeni europeni se află în risc de sărăcie și excluziune socială – Cehia, cel mai mic procent

În UE existau anul trecut aproximativ 93,3 milioane de persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială, ceea ce echivala cu 21,0% din populația totală.

Rata AROPE a variat considerabil pe continent, Bulgaria (30,3%), România (27,3%) și Grecia (26,9%), raportând cele mai mari ponderi.

La cealaltă extremă s-au încadrat Țările de Jos, alături de două state este-europene ce au înlocuit țări nordice – Slovenia și Cehia, cu procente sub 16,0%.

Cehia are de mai mulți ani cel mai redus șomaj din Uniune, ceea ce explică parțial situația, întrucât există o legătură puternică între șomaj și intensitatea muncii dintr-o gospodărie, pe de o parte, și AROPE.

AROPE nu depinde strict de componența unei gospodării și de nivelul veniturilor, întrucât poate reflecta, de asemenea, existența în gospodărie a unor șomeri, intensitatea scăzută a muncii, statutul profesional sau o serie de alte caracteristici socio-economice.

5,6 milioane de europeni trăiau anul trecut în gospodării ce se aflau în toate cele 3 situații din AROPE

Pentru a calcula numărul sau ponderea persoanelor care sunt expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială, se combină trei subindicatori importanți, care se referă la persoanele care se află în cel puțin una dintre aceste trei situații, conform metodologiei Eurostat:

  • persoane care sunt expuse riscului de sărăcie, cu alte cuvinte, cu un venit disponibil echivalent sub pragul de risc de sărăcie
  • persoane care suferă de deprivare materială și socială severă, cu alte cuvinte, persoane care nu își pot permite cel puțin șapte din cele 13 elemente de deprivare (6 legate de individ și 7 legate de gospodărie), care sunt considerate de majoritatea oamenilor ca fiind de dorit sau chiar necesare pentru a duce o viață de calitate adecvată
  • persoanele (cu vârsta mai mică de 65 de ani) care trăiesc într-o gospodărie cu o intensitate a muncii foarte scăzută, cu alte cuvinte, cele care trăiesc în gospodării în care adulții au lucrat 20% sau mai puțin din potențialul lor total de timp de lucru combinat în cursul celor douăsprezece luni anterioare.

Dintre cei 93,3 milioane de locuitori din UE care se confruntau anul trecut cu riscul de sărăcie sau excluziune socială:

  • aproximativ 5,6 milioane trăiau în gospodării care se confruntau simultan cu toate cele trei riscuri de sărăcie și excluziune socială
  • 11,4 milioane de persoane trăiau atât în risc de sărăcie, cât și într-o gospodărie cu o intensitate a muncii foarte scăzută (dar care nu era grav defavorizată din punct de vedere material și social)
  • 8,4 milioane erau în risc de sărăcie și, în același timp, grav defavorizate din punct de vedere material și social (dar nu într-o gospodărie cu o intensitate a muncii foarte scăzută)
  • aproape 1,5 milioane trăiau în gospodării cu o intensitate a muncii foarte scăzută, în timp ce se confruntau cu o defavorizare materială gravă (dar nu erau în risc de sărăcie).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: