Ratele la creditele în lei scad de la 1 ianuarie 2026, ca urmare a actualizării IRCC la un nivel mai redus. Și debitorii cu credite legate de ROBOR vor beneficia de o scădere a dobânzilor. Din aprilie urmează noi scăderi de rate, dar reduceri semnificative ar putea urma mai degrabă din toamnă, după reducerea ratei cheie a BNR.
Indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC) scade la 5,68% de la 1 ianuarie, de la 6,06%, cel mai ridicat nivel de la introducerea indicatorului în 2019. Noua valoare este valabilă până la 31 martie 2026.
De la 1 aprilie, IRCC va scădea din nou, la 5,57%, arată calculele Profit.ro pe baza datelor de la Banca Națională a României, revenind astfel la valorile de dinainte de criza politico-electorală din primăvara lui 2025, care a adus turbulențe și în piața financiară românească.
Amintim că IRCC se aplică cu o întârziere de un trimestru de la data ultimei valori incluse în calcul. Indicele este o medie trimestrială a dobânzilor la tranzacțiile interbancare publicate zilnic, care la rândul lor sunt medii ale dobânzilor la care băncile se împrumută efectiv între ele.
Dobânzile pe termen scurt, care stau la baza IRCC, sunt puternic influențate de nivelul lichidității din piața interbancară. Cu cât lichiditatea este mai amplă, cu atât dobânzile sunt mai apropiate de rata facilității de depozit a băncii centrale – aflată la 5,5% din august 2024.
Dacă lichiditatea este redusă sau există chiar un excedent, atunci dobânzile se apropie de rata cheie de 6,5% sau chiar de rata facilității Lombard de 7,5%.
Și ROBOR la 3 luni, care este referința pentru multe dintre împrumuturile în lei acordate înainte de 2019, inclusiv creditele Prima Casă, este în scădere în ultimul trimestru din acest an, de la 6,64% la 6,31%. În cazul debitorilor care au contracte cu actualizare de la 1 ianuarie, ratele vor scădea cu un pas mai amplu decât în precedentul trimestru. În cazul ROBOR nu există o dată unică de actualizare pentru toți debitorii și nici vreo obligație pentru bănci să calculeze unitar o medie a indicelui.
O scădere mai accentuată a dobânzilor ar putea începe din mai 2026, când BNR este așteptată să vină cu prima scădere a ratei cheie. Analiștii băncilor comerciale estimează reduceri de 1-1,25 puncte procentuale ale ratelor BNR până la finele lui 2026.
Ca urmare a întârzierii cu care se aplică IRCC față de perioada de calcul, o scădere a dobânzilor începând cu luna mai va începe să se simtă semnificativ în rate în trimestrul al patrulea.
Cât înseamnă scăderile ROBOR și IRCC în ratele lunare
La un credit de 210.000 de lei pe 300 de luni, acordat cu o marjă de 2,03 puncte procentuale în funcție de ROBOR la 3 luni, respectiv de 2,5 puncte procentuale în funcție de IRCC, de la 1 ianuarie 2026 avem următoarele modificări:
Rata creditului în funcție de IRCC scade la 1.646 de lei, de la 1.699 de lei. De la 1 aprilie 2026, rata în funcție de IRCC scade la 1.631 de lei. Rata creditului în funcție de ROBOR la 3 luni scade, începând cu 1 ianuarie, de la 1.715 lei la 1.668 de lei.
Marjele de dobândă au fost alese astfel încât cele două împrumuturi să aibă aceeași dobândă la originare, în 2019, când a fost introdus IRCC. Începând cu primul trimestru din 2022, debitorul cu credite legate de IRCC din exemplul nostru a plătit cu circa 3.730 de lei mai puțin la ratele decât cel cu credite legate de ROBOR, chiar dacă dobânda pentru cele din urmă a fost mai mică începând cu T1 2024 și până în T2 2025.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News











