Războiul „greilor” din Ploiești: Prefectul de Prahova atacă în instanță mai multe dispoziții emise de primar

Sursa foto: Colaj

Prefectura Prahova a atacat în instanță dispozițiile emise de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, de demolare a zeci de imobile construite ilegal pe domeniul public, acțiunea fiind introdusă în instanță cu doar câteva zile înainte ca operațiunea de desființare a construcțiilor respective să fie demarată, edilul acuzând că juriștii Prefecturii ‘blochează aplicarea legii’.

‘Am emis dispoziții de desființare a zeci de imobile construite ilegal pe domeniul Ploieștiului pe strada Văii. Luni urma să înceapă demolarea și eram în pregătiri cu structurile Primăriei, Poliției locale, Poliției naționale și Jandarmeriei. Astăzi, juriștii Prefecturii au atacat în instanță aceste dispoziții, suspendându-le de drept și făcându-le temporar inaplicabile. Pe strada Văii din Ploiești au apărut în ultimii ani zeci de imobile construite ilegal. Autoritatea locală, Poliția locală, Poliția națională s-au făcut că nu le văd și că nu există, deși au existat zeci de sesizări de la cetățeni din zonă. Nu e singura situație de acest fel, Ploieștiul este de zeci de ani un fel de Vestul Sălbatic în care clanuri, interlopi și tot felul personaje își fac singure legea pe aici. Legea română obligă primarul să desființeze construcțiile ilegale de pe domeniul public sau privat al Ploieștiului. Ceea ce am și făcut, am emis dispozițiile de demolare’, a anunțat, vineri, Polițeanu într-o postare pe Facebook.

Acesta explică faptul că desființarea construcțiilor respective este un act de dreptate pentru cetățenii din zonă care sunt ‘absolut terorizați’ de cei care au construit ilegal.

‘Desființarea acestor construcții nu este doar un act de restabilire a domniei legii în Ploiești, ci și un act de dreptate pentru cetățenii din zonă care sunt absolut terorizați de familiile care au luat în stăpânire terenurile din zonă: amenințări și violențe fizice împotriva cetățenilor onești, prostituție, proprietăți private vandalizate – geamuri sparte, ziduri murdărite cu fecale etc, zile și seri nesfârșite de petreceri continue, scandaluri, jocuri de noroc în mijlocul străzii. De la momentul semnării dispozițiilor au început presiuni să o lăsăm moale sau să abandonăm demolarea caselor construite ilegal și să nu eliberăm terenurile ocupate abuziv. I-am trimis pe toți la plimbare’, mai scrie edilul în textul citat.

Conform acestuia, și fostul primar Andrei Volosevici a dat dispoziții de desființare a unor construcții ilegale aflate pe același teren, iar Prefectura a dat atunci aviz de legalitate.

‘Juriștii Prefecturii s-au sesizat de nicăieri și au inventat o a treia stare juridică a regimului de proprietate al terenului ocupat abuziv: cică nu e nici în domeniul public al Ploieștiului, nu e nici în domeniul privat al Ploieștiului, este undeva suspendat la dispoziția comisiei de fond funciar și, deci, ar fi la liber pentru ocupare abuzivă. În realitate, legea autorizează desființarea pe cale administrativă a construcțiilor fără autorizație ridicate pe terenuri aparținând statului ori UAT-urilor: terenul aflat ‘în rezervă funciară’ intră în această categorie, deci primarul are competență directă. Prefectura confundă ‘rezerva funciară’ cu un regim juridic special; totuși proprietatea rămâne a statului/UAT, deci textul legal se aplică în continuare. Faza absurdă e următoarea: fostul primar Volosevici a semnat și el o serie de dispoziții de desființare a unor construcții ilegale pe același teren. Deci exact aceeași speță, același temei legal, același conținut, același teren! Pentru acele dispoziții Prefectura a dat aviz de legalitate’, spune Mihai Polițeanu.

El punctează că Prefectura va pierde în instanță și acuză instituția că blochează pe termen nedefinit și cu bună știință aplicarea legii.

‘Prin această decizie, Prefectura protejează în mod activ agresorii, nu victimele. Iar victimele sunt cetățenii onești ai orașului nostru care trăiesc în teroare acolo’, mai afirmă primarul Mihai Polițeanu.

Prefectura Prahova a transmis, într-un comunicat de presă, că argumentele de nelegalitate prezentate instanței vizează regimul juridic al terenului pe care sunt amplasate imobilele supuse desființării.

‘Astfel, în urma analizei tuturor documentelor s-a constatat faptul că terenul pe care sunt amplasate respectivele imobile este înscris atât în Titlul de Proprietate emis de către Comisia Județeană de Fond Funciar pentru municipiul Ploiești, în baza Legii Fondului Funciar – domeniu privat al UAT, cât și în Anexa nr.1 la Legea nr. 165/2013 – situația terenurilor care constituie rezerva Comisiei Locale de Fond Funciar. Prin urmare, în condițiile în care din documente nu reiese în mod cert faptul că terenul aparține domeniului public sau privat al UAT Ploiești, s-a apreciat că excepția prevăzută în dispozițiile Art. 33 din Legea nr.50/1991, care a stat la baza emiterii dispozițiilor sus-menționate, nu devine incidentă’, se afirmă în comunicatul Prefecturii.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: