Reacția lui Vasile Bănescu după ce i s-a cerut demisia de la CNA

Vasile Bănescu
Sursa foto: Facebook

Vasile Bănescu, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a afirmat, vineri, că regretă ‘profund’ formularea ‘atât de deficitară, deci grav interpretabilă’, susținută în sprijinul eliminării de pe Internet a unui comentariu făcut de jurnalistul Marius Tucă, precizând că aceasta ‘se referea strict contextual’ exclusiv la BEC (Biroul Electoral Central).

Personal, consider că a contrazice o instituție în deciziile ei nu face parte din fișa postului unui jurnalist obiectiv’. Această profund nefericită frază, pe care am formulat-o exclusiv în contextul în care un jurnalist susținea că decizia argumentată legal de instituția Biroului Electoral Central în legătură cu respingerea candidaturii unei persoane dovedit incompatibile cu statutul de candidat la președinție, este o ‘lovitură de stat’, a fost pe bună dreptate criticată. Primul ei critic am fost eu însumi după ce am rostit-o, întrucât, privită sumar sau prin lentila subiectivismului, ea nu poate conține un adevăr, cu atât mai puțin unul în care cred’, a transmis Bănescu, pe Facebook.

Potrivit acestuia, ‘contextul nefericitei formulări era unul în care membrii CNA își împlineau datoria de a analiza materiale din spațiul on-line semnalate prin petiții din partea publicului, materiale ce cuprind dezinformări, instigări la violență și ură, sau, pur și simplu, știri false’.

‘Aceste materiale ce sunt analizate cu maximă rigoare pot primi, atunci când se constată în conținutul lor o încălcare a Legii sau Codului audiovizualului, un așa-numit ‘ordin de eliminare’ de pe platformele on-line unde sunt plasate. A afirma că o instituție a statului român, în speță BEC, a dat o ‘lovitură de stat’ împotriva statului pe care îl reprezintă, a putut fi percepută și recunoscută, conform realității care o contrazice, ca o evidentă dezinformare, deci ca o știre falsă, emisă de cineva cu mare audiență publică și care nu a prezentat-o nicio clipă ca pe o ‘opinie’ personală. Istoricul recent și bogat al folosirii abuzive a acestei sintagme (lovitură de stat) în contextul în care cea mai mare parte a presei din România a adus în fața publicului elemente solide care leagă această sintagmă chiar de persoanele care acuză că ‘lovitura de stat’ e dată succesiv de stat împotriva lui însuși, constituie un cadru menit să nu lase loc la prea multe și ultrarafinate interpretări’, susține Bănescu.

El arată că ‘acesta este motivul real și exclusiv, motiv valabil și pentru multe alte dezinformări semnalate de cetățeni care se adresează CNA, care a stat și stă la baza deciziei discutate inevitabil părtinitor în aceste zile’.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: