Reacție de la Ministerul Finanțelor după datele EUROSTAT care arată că România a avut în 2024 cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană: Oficialii de la finanțe susțin că metodologia de calcul este diferită de cea a autorităților române, de aici valoarea deficitului pe anul trecut de 9,3 la sută. România își reafirmă angajamentul de a se încadra în deficitul de 7% în acest an, transmite ministerul de finanțe.
Oficiul European de Statistică a anunțat că anul trecut România a avut cel mai mare deficit din Uniunea Europeană – de 9,3 la sută. Ministerul Finanțelor de la București susține că valoarea este dată de aplicarea unor metodologii diferite de calcul. Autoritățile de la noi anunțau pentru 2024 un deficit de 8,65 la sută.
„Guvernul nostru deocamdată se chinuie. Se chinuie cu niște măsuri care să limiteze deficitul bugetar, să se încadreze în cei 7%, deși dacă ne uităm la cum a evoluat deficitul pe primele două luni și înmulțim cu șase ne dă nouă”, a spus Gabriel Biriș.
România își refirmă angajamentul de a se încadra în deficitul de 7% din Produsul Intern Brut în 2025, susține Ministerul Finanțelor.
„Dacă noi am colecta pe medie și toate statele din jurul nostru – Bulgaria, Ungaria, Polonia – sunt la medie sau sub medie, noi am avea șapte miliarde jumate în plus. De furat, se fură nouă”, a adăugat Gabriel Biriș.
Mai mulți economiști susțin că nu vor mai putea fi amânate măsurile dure pentru reducerea deficitului bugetar. Guvernul ar putea lua în calcul creșteri de taxe – în cazul celor pe muncă și chiar o majorare a Taxei pe Valoare Adăugată.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News