Record de producție la Ford Otosan. Cele două fabrici auto din România au o nouă creștere în acest an

Ford
Ford

Cele două uzine de automobile din România au fabricat în luna februarie un volum în creștere, raportat la anul anterior, care marchează depășirea pragului de 50.000 de vehicule produse. La Craiova, intrarea în producție a celor două modele Courier începe să se vadă în cifrele totale, care au ajuns deja la cel mai ridicat nivel din istoria fabricii.

Ford a produs, în luna februarie, cel mai mare volum de automobile din istoria acestei uzine, conform datelor transmise de ACAROM. Cu o producție de 21.247 unități, Ford Otosan Craiova înregistrează o creștere de 22,1% față de rezultatul din luna similară a anului trecut, pe fondul creșterii producției modelelor Transit și Tourneo Courier, cu aproape 4000 de vehicule fabricate în plus. La Dacia a fost o lună de scădere, cu un volum de vehicule asamblate de 29.241 unități, cu 6,7% mai puține decât anul trecut, cel mai probabil ca urmare a diminuării volumului Duster, în pregătirea lansării noii generații, dar și în contextul scăderii cererii de automobile noi din România.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL