Vestea bună e că numărul turiștilor străini care vin în România a crescut în ultimul an. Vestea proastă e că vin mai puțini decât veneau înainte de pandemie. Iar asta înseamnă că și cheltuielile străinilor sunt mai mici, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Totuși, e pentru prima oară în ultimii ani în care numărul celor care vin în scop particular este mai mare decât al celor care vin aici în scop de afaceri.
Peste 1,95 de milioane de turiști străini au venit anul trecut în România, în creștere cu 24% față de 2022. Dacă ne uităm la 2019, anul dinaintea pandemiei, când nu au fost restricții de călătorie, cifrele de anul trecut sunt mai mici cu aproape 27%, potrivit datelor INS analizate de Economica.net. Au fost la noi mai puțini turiști din piețele tradiționale precum Germania, Italia, Franța, SUA sau Regatul Unit. Și mai puțini au venit turiști din China, al căror număr după pandemie s-a tot redus. Spre exemplu, în 2019 au venit în România peste 43.000 de chinezi, în timp ce anul trecut au venit aproape 19.000.
Surpriza de această dată este dată de bulgari, al căror număr a crescut și l-a depășit pe cel din 2019: peste 77.000 de bulgari au venit în România în 2023. Tot pe plus sunt și turiștii din Republica Moldova.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News