Record la Casa Verde Fotovoltaice: Bugetul pentru zona București-Ilfov s-a epuizat într-un minut și 15 secunde

Sursa foto: Freepik

Programul Casa Verde Fotovoltaice pentru persoanele fizice a continuat vineri cu regiunea București-Ilfov, iar fondurile alocate s-au epuizat într-un minut și 15 secunde, potrivit Hotnews.ro

Rapiditatea cu care s-au epuizat fondurile pentru regiunea București-Ilfov – au fost depuse circa 3.800 de dosare într-un minut și 15 secunde, potrivit Hotnews.ro, este un record. În celelalte sesiuni de depunere pentru celelalte zone din țară, unde erau totuși mai multe fonduri disponibile, alocările s-au epuizat în circa două minute.

AFM a publicat un mesaj pe pagina de facebook, dar nu pomenește despre perioada de depunere pentru sesiunea București-Ilfov. Iată ce a scris AFM pe facebook:

Astăzi, 04 octombrie 2024, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea București-Ilfov.

Bugetul de 114.120.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral prin înscrierea unui număr de 3.804 persoane fizice.

”Încă o etapă de înscrieri s-a finalizat cu succes astăzi. Încă 3.804 de gospodării, din București și Ilfov, vor primi finanțarea de 30.000 de lei prin Programul Casa Verde Fotovoltaice, pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu, stocării și livrării surplusului în sistemul energetic național. Beneficiile utilizării sistemelor de panouri fotovoltaice și a bateriilor de stocare a energiei aferente le reprezintă reducerea costurilor la factura de electricitate, precum și, pe termen lung, reducerea emisiilor de carbon la nivel național.”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian NECULAESCU.

⤵Săptămâna viitoare se vor derula următoarele sesiuni de înscriere:

7 octombrie 2024 – Regiunea Sud-Vest – județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea – 199.200.000 lei

8 octombrie 2024 – Regiunea Vest – județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara şi Timiș – 229.110.000 lei

9 octombrie 2024 – Unități de cult – toate regiunile – 20.100.000 lei

Perioada de înscriere în cadrul Programului începe la ora 10:00 și se termină la ora 23:59, pentru fiecare regiune, în limita bugetului alocat.

Finanțarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziționarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalații de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiția suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: