Record la un Bacalaureat: Cel mai tânăr candidat are 8 ani

sursa: pixabay

Cel mai tânăr candidat la Bacalaureatul general și tehnologic din Franța în 2025 are vârsta de 8 ani. Este un nou record în istoria acestui examen, care marchează încheierea liceului, a anunțat Ministerul Educației Naționale, conform AFP.

Acest elev, cu vârsta pentru școala primară, este înregistrat candidat independent la sesiunea de bacalaureat, care începe pe 16 iunie cu examenul de filosofie, a precizat ministerul, care nu a dezvăluit mai multe informații despre identitatea acestui candidat, arată Agerpres. Anul trecut, cel mai tânăr candidat, elev la academia din Strasbourg (estul Franței), avea nouă ani, un record anterior pentru bacalaureat. În 2023, cel mai tânăr candidat avea vârsta de 12 ani.

‘Acestea sunt cazuri cu adevărat foarte speciale. De fiecare dată, este vorba de un elev dintr-o întreagă cohortă, deci este o excepție’, a declarat Caroline Pascal, director general pentru educație școlară, în cadrul unei conferințe de presă.

Pentru această ediție din 2025 a Bacalaureatului, care reunește 724.633 de candidați, cel mai în vârstă înscris are 78 de ani, a precizat ministerul. Bacalaureatul a fost înființat printr-un decret la 17 martie 1808, iar prima sa ediție, sub forma unor examene exclusiv orale, a avut loc în 1809.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: