Refugiații ucraineni nu mai pot intra de astăzi în România cu animale de companie fără dovada vaccinării

FACEBOOK

România va renunţa, începând cu data de 1 mai, la măsurile de flexibilitate privind circulaţia necomercială a animalelor de companie cu origine din Ucraina, acestea fiind luate anul trecut pentru a veni în sprijinul cetăţenilor ucraineni care se refugiau din calea războiului însoţiţi de animalele de companie, a anunţat Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

„În acord cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, aflate la graniţa cu Ucraina, România a stabilit că, începând cu data de 1.05.2023, va înceta aplicarea măsurilor de flexibilitate la introducerea, în scop necomercial, pe teritoriul naţional (UE) a animalelor de companie cu origine din Ucraina. Astfel, România revine la aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) 576/2013, respectiv ale Regulamentului (UE) 577/2013, inclusiv obligaţia prezentării dovezii efectuării testului de titrare a anticorpilor antirabici”, potrivit ANSVSA.

În contextul situaţiei excepţionale din Ucraina şi pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care se refugiau din calea războiului însoţiţi de animalele de companie, România a permis intrarea acestora pe teritoriul naţional în condiţii excepţionale, informează agerpres.ro.

Pentru facilitarea accesului refugiaţilor din Ucraina cu animale de companie, ANSVSA a acordat o derogare temporară a respectării unor condiţii de intrare a animalelor de companie din Ucraina pe teritoriul României, începând cu data de 24 februarie 2022.

Aceasta a fost autorizată în conformitate cu articolul 32 din Regulamentul (UE) 576/2013, cu privire la derogarea de la condiţiile prevăzute pentru circulaţia necomercială a animalelor de companie, prin utilizarea Formularului de localizare a animalelor de companie care nu îndeplinesc condiţiile de introducere în Uniunea Europeană.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: