Reguli noi de călătorie din 31 martie. Granițele noastre aeriene și maritime vor aparține spațiului Schengen

aeroport pasager zboruri
Sursa foto: JESHOOTS.COM on Unsplash

Autoritățile vin cu clarificări legate de felul în care vom călători de duminica viitoare, când granițele noastre aeriene și maritime vor aparține spațiului Schengen.

Chiar dacă nu vor mai fi controale la plecare, polițiștii de Frontieră au dreptul să facă verificări punctuale dacă au informații sau suspiciuni că cineva încearcă să treacă fraudulos granița. Verificări ar putea fi și cei care călătoresc însoțiți de copii.

După 31 martie, din cele 57 de porți de îmbarcare ale Aeroportului Otopeni, doar 14 vor mai rămâne pentru destinații NON Schengen, cum ar fi Turcia, Egipt, Marea Britanie, Irlanda. Acești călători se vor prezenta în continuare la controlul de frontieră, fie pe la porțile de îmbarcare automate, dacă au documente electronice, fie pe la punctul de control manual, unde îi vor aștepta polițiștii de Frontieră.

Pentru cei care vor să ajungă, de exemplu, în Austria, Germania, Franța, Italia sau Spania, trecerea va fi liberă după controlul bagajelor făcut de SRI. Atenție, însă, dacă sunteți însoțiți de copii. Polițiștii de Frontieră au dreptul în continuare să vă verifice documentele.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: