Asigurătorii care emit polițe RCA vor fi obligați să elibereze asiguratului, la cererea acestuia, în termen de 15 zile de la solicitare, un certificat privind istoricul daunelor mașinii din ultimii 5 ani.
Măsura este prevăzută într-un proiect de lege pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Finanțe, obligativitatea privind eliberarea certificatului și în cazul în care nu există daune.
„BAAR sau asigurătorul RCA eliberează asiguratului, în termen de 15 zile de la înregistrarea solicitării acestuia, un certificat privind istoricul daunelor înregistrate cel puțin pe parcursul ultimilor 5 ani de raporturi contractuale, sau absenţa acestor daune; BAAR sau asigurătorul RCA utilizează formatul certificatului privind istoricul daunelor, stabilit conform actelor delegate adoptate de către Comisia Europeană în conformitate cu prevederile Directivei 2021/2118/CE, începând cu data aplicării actelor respective”, se menționează în document.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News