Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu” desființată de către Guvern, în luna iunie, printr-o ordonanță de reorganizare a Ministerului Agriculturii redactată chiar de către minister, nu va mai urma acest proces de reorganizare, senatorii din comisia pentru agricultură votând abrogarea prevederii menționate. Mai mult, senatorii au decis că Guvernul trebuie să înființeze oficii pedologice în județele unde nu există, pentru a fi ulterior desființate și preluate de către direcțiile județene de argicultură.
În ultima ședință de guvern dinaintea vacanței parlamentare, Executivul a adoptat, prin ordonanță de urgență, câteva măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și a unor instituții aflate în subordinea acestuia, act normativ care a fost publicat în Mionitorul Oficial și a intrat în vigoare în luna iulie.
Potrivit ordonanței adoptat de către Guvern, Agenția Națională pentru Zootehnie ”Prof. Dr. G.K. Constantinescu“ se desființează, prin divizare totală, prin preluarea activității și a personalului, în funcție de structurile de activitate, de către Ministerul Agriculturii sau direcțiile pebtru agricultură județene.
Odată cu reluarea activității parlamentare, ordonanța a ajuns, în primul rând, în dezbaterea senatorilor, care, în comisia de agricultură, au decis să abroge desființarea Agenției Naționale pentru Zootehnie ”Prof. Dr. G.K. Constantinescu“, cu argumentul că: ”agenția este garantui păstrării raselor și a resursei genetice animale, asigurând totodata reprezentativitatea României în zootehnia europeană, în calitate de autoritate competentă recunoscută în statele membre”.
”Desființarea ANZ (autoritatea competentă ăîn domeniul zootehniei) prin divizare totală și trecerea personalului la MADR (personalul din sediul central ANZ) ți la instituții subordonate MADR, respectiv DAJ , (personalul Oficiilor Județene de Zootehnie, structuri teritoriale ale ANZ fărăî personalitate juridică) va implica disfunctionalități în procesele activităților așa cum acestea trebuie să se realizeze pentru eficiență și eficacitate și cum acestea sunt prevăzute de legislația în vigoare, disfunctionalități în implementarea Regulamentelor europene și implicit modificarea întregii legislații nationale din domeniul zootehniei”, susțin aleșii, care mai arată, că în ciuda motivării adoptării ordonanței de reorganizare, implementarea acestor prevederi nu va duce la simplificarea procedurilor administrative.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News