Ciolacu la reuniunea PES: PSD va câştiga alegerile din 9 iunie şi va trimite în PE un număr important de reprezentanţi

Sursa foto: Facebook / Captură video

Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă că PSD va câştiga alegerile europarlamentare din iunie şi va trimite în Parlamentul European un număr important de reprezentanţi, adăugând că, după 20 de ani de conducere de dreapta, Europa are nevoie de mai multe politici sociale şi de umanizare.

„În data de 9 iunie, în România vom avea atât alegerile pentru Parlamentul European, cât şi alegerile locale. Prezenţa importantă la vot va legitima atât reprezentanţii noştri în Legislativul european, cât şi importanţa unei Europe aproape de cetăţeni. PSD va câştiga aceste alegeri, va trimite în Parlamentul European un număr important de reprezentanţi şi dorim să pornim de aici, de la Bucureşti, valul social-democrat în toată regiunea noastră. De aceea este important să ne susţineţi pentru ca în viitoarea Comisie Europeană şi în viitorul Parlament European să avem mai mulţi lideri în zona noastră, pentru că doar prin unitate şi coeziune Europa poate să fie puternică şi pentru acest lucru ne trebuie şi reprezentativitate”, a afirmat Marcel Ciolacu, la Reuniunea liderilor Partidului Socialiştilor Europeni, care are loc la Palatul Parlamentului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: