Roberta Metsola: Sunt actori în lume cărora nu le place că există Parlamentul European

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Sursa foto: Inquam / Sabin Cirstoveanu

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, i-a îndemnat miercuri pe tinerii din România să voteze la alegerile europarlamentare şi să nu îşi „subestimeze” puterea de a trimite „ambasadori” în PE.

Prezentă la Bucureşti, unde participă la Congresul PPE, Roberta Metsola a menţionat că în lume există actori cărora „nu le place că există” Parlamentul European sau proiectul Uniunii Europene, „un proiect al păcii, al prosperităţii”.

„Trebuie să vă asiguraţi că cei 33 de membri ai Parlamentului, din România, care vor fi aleşi în iunie, vă vor apăra, vor spune: ‘asta nu e bine pentru România, trebuie să ripostăm’ sau vor spune ‘de fapt este perfect pentru România’. Va trebui să mă lupt cu cei care încearcă să oprească această iniţiativă: există mişcări în Uniunea Europeană care sunt hotărâte să o distrugă. Sunt actori în lume cărora nu le place că există Parlamentul European, cărora nu le place acest proiect al Uniunii Europene, ca un proiect al păcii, al prosperităţii. Vorbim aici despre pace, despre valori. Nu subestimaţi puterea voastră de a vă trimite ambasadori către Parlamentul European şi, apoi, încă un pas mai departe: trageţi-i la răspundere, dacă nu vă place ce fac, spuneţi-le, pentru că ei sunt responsabili de fiecare decizie pe care o iau şi trebuie să v-o explice, să v-o descrie. Dacă nu vă place ce au făcut, trebuie să înveţe din ceea ce le spuneţi”, a precizat Roberta Metsola, în cadrul unui dialog cu tineri din România, desfăşurat la Opera Naţională.

Ea a subliniat că „următorii cinci ani nu vor fi uşori”, în contextul „repercusiunilor uriaşe” pe care pandemia de COVID încă le are, precum şi al războiului din Ucraina.

Pe de altă parte, ea a evidenţiat contribuţia UE în asigurarea vaccinurilor şi a echipamentelor medicale, precum şi în ce priveşte sprijinul financiar în vederea redresării economiilor statelor membre.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL