România a ajuns la 80 de sportivi calificaţi la JO 2024, după ce Ebru Bolat şi-a asigurat biletul pentru Paris

Sursa foto: Comitetul Olimpic și Sportiv Român/Facebook

Delegaţia României pentru Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august) a ajuns la 80 de sportivi, a anunţat vineri Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, după ce Ebru Bolat şi-a asigurat prezenţa în întrecerile de yachting.

Este pentru a treia oară în istorie când România va avea la startul competiţiei olimpice sportivi la yachting. Ebru s-a calificat la ultimul turneu care a împărţit biletele olimpice, de la Hyeres (Franţa). La clasa Ylca 6, Ebru a terminat pe primul loc asigurându-şi participarea la Jocuri. Ea a strâns 70 de puncte în 10 curse, de două ori a terminat prima, de două ori pe locul secund şi odată pe locul al treilea, la restul întrecerilor fiind în top 10 (într-o cursă a fost descalificată).

În 1980, la JO de la Moscova au concurat Mihai Butucaru, clasându-se pe locul 15 la Clasa Finn, Mircea Carp şi Adrian Arendt, la Clasa Flying Dutchman – locul 13, Andrei Chiliman şi Cătălin Luchian – locul 11 la Clasa Tornado.

La Atlanta, în 1996, la Clasa Finn, Mihai Butucaru a terminat pe locul 28, iar Horia Ispaş a încheiat pe 48 la clasa Laser.

Ebru Bolat e dubla campioană europeană, la clasele Zoom8, respectiv Optimist, fiind şi vicecampioană mondială la Zoom8. Anul 2015 i-a adus un loc 2 la Campionatul European de Zoom8 şi locul 5 la Campionatul Mondial. În 2016, a ocupat locul 6 la Campionatul European de tineret la clasa 29er. În prezent, deţine titlul de campioană naţională la clasa Ylca 6 la senioare, o clasă olimpică, şi se află în top 50 mondial.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: