Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a decis în prima jumătate a acestui an, în mai multe procese, ca România să plătească despăgubiri de zeci de milioane de euro. Cea mai mare parte din această sumă provine dintr-o cauză legată de proprietățile naționalizate în perioada comunismului.
În primele luni ale anului 2025, CEDO a comunicat public concluziile în cazul a șase procese de pe rolul instanței europene în care era vizată România.
Ce vizau procesele câștigate de România
În trei dintre aceste procese CEDO a dat câștig de cauză României. Cel mai cunoscut în acest sens este cel prin care Călin Georgescu a contestat decizia Curții Constituționale a României de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale din anul 2024. Detalii, aici. Un alt proces câștigat de România la CEDO a fost cel intentat de trei judecătoare condamnate la închisoare în 2017-2018 pentru abuz în serviciu (fiind acuzate de DNA că au falsificat o hotărâre prin care au anulat condamnarea la 7 ani de închisoare a unui om de afaceri).
Acestea au reclamat, potrivit CEDO, „lipsa de claritate și de previzibilitate a dispozițiilor legale care incriminau abuzul în serviciu, indicând că nu puteau prevedea că pronunțarea unei hotărâri judecătorești (…) ar putea constituti elementul material al acestei infracțiuni”.
Al treilea proces, intentat de o afaceristă condamnată pentru delapidare și spălare de bani, a fost respins din start pentru că nu a respectat termenul de șase luni prin care trebuia să notifice CEDO cu privire la dreptul de apărare.
- În această situație, afacerista a atacat decizia definitivă de condamnare printr-un recurs în casație, la Înalta Curte de Casație și Justiție, și a așteptat decizia ÎCCJ pentru a merge mai departe la CEDO.
- CEDO, însă, a stabilit că recursul în casație „nu este o cale de recurs de epuizat” înainte de a sesiza instanța europeană și că afacerista trebuia să sesizeze Curtea în termen de șase luni de la decizia definitivă de condamnare.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News